Mamele noastre - candele de lumină ce ard cu lacrimi

Daţi-mi o măsură să pot afla
durerile mamelor.
Fii pentru un ceas măicuţa aceluia
ce plecă în depărtări lăsând-o pustiită.
Nu-i rămân decât zile cu dor
şi nopţi ce dor.
Priviţi ochii unei mame ce-şi veghează
copilul bolnav;
ai să pătrunzi în adâncul unui ocean
încărcat de temeri şi valuri de tristeţe.
Sufletul contopit cu ruga arde
continuu.
Opreşte-te şi simte pentru o clipă
durerea mamei pentru fiul plecat
în lumea cu vise.
E o pasăre cu aripile retezate ce vrea
să-şi ridice puiul din mlaştina vremurilor
şi să-l salveze.
Prin măduva ei curg râuri de disperare
şi neputinţă.
Fii pentru o noapte mama pruncului nenăscut
aflat printre îngeri;
ascultă-i plânsul în noapte şi numără-i
suspinele.
A rămas golită de viaţă.
Priveşte chipul unei mame ce şi-a pierdut copilul
pentru totdeauna;
nu mai trăieşte ci doar aşteaptă
trecerea timpului.
În orice copil ce-i trece prin faţă îşi vede
puiul pierdut.
Supraveţuieşte poverii unei vieţi rămase
de trăit.
Stană de piatră aşteptând în tăcere trecerea
în lumea de dincolo.
Nu i-a rămas decât candela credinţei ce arde
cu lacrimi şi speranţa întâlnirii în lumea
de dincolo.

poezie de Angelina Nădejde (27 februarie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Votează! | Copiază!