Vis de noapte

Am întrebat din nou visul azi noapte
Cine-i figura iar necunoscută
Cu care a trebuit să mă lupt parte-n parte
Cu şanse nule, fără glas, tăcerea mută.

Să desluşesc din chipurile prezente
Am tot reîncercat la nesfârşit calvarul;
Că nici nu mă priveau, străine, absente
Şi doar se perindau îmi răscolind stelarul.

Se tot transformă-n cunoscuţi de-o clipă
Şi redevin enigme reci, pasante,
Privindu-se sau ţintind gol cu ochi de sticlă
Şi tot mă hărţuind, pierind pe uşile batante.

În pragul deznădejdii întind mâna
La nimeni, că sunt singur la pedeapsă
Necunoscută, neprobată cum ascunsă-i Luna
Pe partea-i nevăzută, vrând mister să iască...

Şi-mi sângerez mult negru dintr-alt chip,
Târându-mă cu greu pe-o boltă uriaşă
Ţipând din răsputeri, sufocat, mut, stereotip...
Planez cu mintea-mi sfărâmată într-o faşă.

Mi-apare şi sclipire de-adevăr dorită,
Frântură când de-ai mei truchează trupuri
Şi-n disperare ating imaginea izgonită
Sau cred... Că-s iar victima de sinistre trucuri!

Şi mă-ntorc brusc în fadul rece-al zilei
Sfârşit de-o oboseală a gândului trupească
Şi de regretul pierderii imaterialului idilei
Ce-aştept să regăsesc... Dintr-o realitate ştearsă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!