Plecarea părintelui Gherasim

Cu faţa de ceară,
Cu trupul firav ca de sfânt bizantin,
Părintele Gherasim a fost adus într-o seară,
Învăluindu-ne cald în surâsu-i blajin.

Zile de boală din carne i-au rupt
Şi-acum doar o piele-i înfăşură osul,
Dar tainic el spune "Rugăciunea Inimii", neîntrerupt:
"Doamne, Iisuse Christoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!"

În noaptea aceasta, din temniţă gândul ne zboară
Prin noaptea Crăciunului dalb să colinde-amintirea.
Pe mucede paie părintele Gherasim trage să moară.
E grea răsuflarea, sleită privirea.

Ardeau ca făcliile ochii fiecărui bolnav.
Ion şi Valeriu şi-au împreunat mâinile în rugăciune.
Viaţa mai pâlpâia, ca o candelă ce se stinge în trupul schilav,
Apoi, printre gratii, s-a văzut căzând o stea de tăciune.

Domnea-n încăpere o linişte grea,
Doar aripi de îngeri în jur fâlfâiau, mătăsos,
Departe, copiii cântau un cântec de stea.
Părintele Gherasim a plecat să se-nchine la ieslea lui Christos.

poezie de A.C. Dragodan
Adăugat de Doina Bumbuţ
Votează! | Copiază!