Durere

Un nu ştiu, ce-i inexplicabil
Ca şi cum doar cuvânt n-ajunge,
La fel cum rău ce tot străpunge;
Hâd penetrabil, implacabil.

E doar când simţi că eşti, că te-ai
Pe bucăţele ignorate,
Când redescoperi "sănătate"
Nu doar cuvânt... ci bir să dai!?

Inopinat îţi devii rival
Sau altceva; un zvâcnet surd
Dintr-un afund ascuns, absurd,
Ca şi cum n-ai fi tu... Halal!

O înlănţuire strânsă-n carne,
Se apăsând 'n dezintegrare
Pe fir ţesut cu încleştare
Să ţină, întreg să nu răstoarne...

Ispititor te-mpinge-n gesturi
Să rugi ardoarea, să disloci
-Din bun ce-l ai şi rău invoci
În debaras-... ce crezi că-s resturi!?

Ciudat să-ţi creşti cu grijă eul
Visând că-ţi eşti deplin stăpân
Şi fără semn, cum un nebun
Să-ntorci uşor bine, în greul...

... Ce-i blestemat să-şi ia pedeapsă
Stupidă, ca-ntr-o-nfiorare
Se declanşând voios, că doare
Cum glonţul; ce-i nul fără capsă!

Suferă suflet, minte, gândul,
Pe rând sau toate odată, strâns
Cu inima, cu corpu-n plâns
Sperând în gând că-şi trece ea vrândul.

E junghi ce strânge, sfredeleşte,
Înţeapă, stoarce, arde, frige,
Zvâcneşte-n vuiet, minte-ncinge,
Apasă, sfarmă, găureşte...

... În usturime explodează
Şi roade, îngheaţă inimi, smulge
Respir... puls, gând, visări străpunge
În prăbuşiri epuizează!

Oroarea-i că e al tău străfund
Sădindu-se în lut ce-l ai,
Rupând sălbatic ce nu-i dai,
Trezind la crudul "muribund".

De ce-i creată -umilind
Cu atât amar de-ngenunchiere,
De rupt de zbor, strigăt, tăcere-
Durerea?... Simbol suferind!!!

E nevăzut ce-ţi ia plăcere
Când crezi că-i doar frumos şi bine;
Semnal că mierea-i din albine
Şi dulce nu-i fără durere!...

E-n fond se pare un răspuns
Că nu cedezi la lupta strâmbă,
Când soarta chipul îşi scălâmbă
Şi-ţi spune; a naşte nu-i îndeajuns!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!