Rugul

Vinovat de circumstanţă,
Vinovat pentru licenţă
Rup din mine câte-o stanţă:
Jubileu? Coincidenţă?

Numai focul ce mă arde
Şi ascuns interior
E păzit de halebarde
Şi de magul Melchior

O combustie suavă
Coborând din alte sfere
Zăvorât într-o enclavă
Între două emisfere

Cine-l vede? Cine-l ştie
În plăpânda mea fiinţă
Unul (care-i?) dintr-o mie
Rugul meu de suferinţă

Când mă lepăd de tot restul
Şi cobor în mine însumi
Pierd zburând pe drumuri lestul
Bucuria – numai plânsu-mi

Căci mă simt atunci un altul
Şi din care mă ridic
Muntele cu tot înaltul,
Parc-am mai urcat un pic

Fiecare poartă-un foc
Luminând adânc sihastru
Ca un dram de nenoroc
Dus de îngerul albastru

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Votează! | Copiază!