Căutări
Te-am căutat ca pasărea rănită,
Lovită de furtuni fără-apărare
Ce plânge-n zbor în noapte rătăcită
Cerșind lumină, cuib și îndurare.
Te-am căutat cu inima epavă,
Un cord ucis de- atâta neiubire
Transplantul să mi-l faci fară zăbavă
Și-artere noi să-mi pui spre fericire.
Te-am căutat prin frunza ruginie
Cu sufletul mereu o rece toamnă,
Răscolitoare, în veșnică- agonie
Să-mi las durerile din el ca vamă.
Te-am căutat cu patimă și sete
Printre zăpezi celeste neumblate
Șirag să-mi pui la gât de amulete,
Hlamidă de speranțe atârnate.
Te-am căutat și-ai apărut deodată
Neprevăzut - ca aurora boreală
Explozii din iubire colorată
În rogvaiv și-n suflet primavară!
poezie de Angelina Nădejde (12 februarie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre suflet
- poezii despre inimă
- poezii despre zăpadă
- poezii despre vamă
- poezii despre transplant
- poezii despre toamnă
- poezii despre păsări
- poezii despre noapte
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
1 Gina Eftimescu [din public] a spus pe 19 februarie 2013: |
Frumoasa poezie. |