Repaus

Nu-i gravă moartea, e doar ascultare
continuă fără răspuns, odihnă,
răbdare multă, o reflecţie de tihnă
tot aşteptând himerică-nălţare.

Este la fel, frustrant precum exilul
supliciul când ai vrea să spui
şi nu ştii limba; eşti al nimănui,
ca mut, fierbând, un nedorit... Bacilul!

O accept aşa că este, însă-i straniu
că toate, rugi şi plânsete-s zadar;
nici lumânări nu luminează, nici arar
măcar să vadă cale către suflet, craniu.

Mereu senzaţia-i c-aştepţi să-ntoarcă
cel dus; i-auzi până şi glasul,
priveşti în gol mănncându-i parastasul,
dar nu e nimeni dialog să stoarcă...

... Ce-ai vrea ca-n timp să fi spus tot!
Mai rău, nici gust n-aveai de ascultat;
te speli c-o lacrimă pe-obraz. Păcat
că doar acum vrei imposibilul... Netot!

Om o învăţa vreodată ce-i repausul;
să stai s-asculţi, s-ai timpul să priveşti
tot ce-i aproape, trecător, aşa cum eşti,
că şti c-o zi o să petreci la fel, spre haosul...?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!