Viaţa căpitanului Leclerc

Când soarta lovise cu forţa unui tren,
Se retrăsese calm în vechiul sau castel,
Radioul îi cânta acelaşi trist refren,
Era tânăr, pe Somme, lupta pentru drapel.

O lume mergea prea rău pentru el,
O lume mergea prea rău pentru toţi,
Seara lipseau zeci de mii la apel,
A doua zi trăgeau, iar, viaţa la sorţi.

Dupa un timp, un glonţ îl răpuse,
Era aproape un final de Odisee,
Un întreg regiment acolo căzuse,
Doar Dumnezeu l-a scos din tranşee.

Anii au trecut uşor, nici n-a simţit,
Lăsând un rid adânc pe-al tinereţii val,
Paradoxal avu şi vreme de iubit,
Între-un război stupid şi crack-ul mondial.

Într-o seară a zărit o dulce unduire,
Pe malul stâng al Senei, rămase pironit,
Doar apa se-auzea; de-a Ei strălucire
Fu copleşit pe dată, era îndrăgostit.

Îl privea cu ochi calzi şi răscolitori,
O fată bălaie cu un chip inocent,
El se simţea cuprins de fiori,
Ea-i spuse simplu: sunt Ella Vincent.

Părea că destinul se revanşează acum,
Se simţea împlinit, în al nouălea cer,
Apucase timid pe-al fericirii drum,
Ş-acum era doar al ei, al ei prizonier.

Ce trup de zeiţă, ce femeie stilată,
Împlinit ca acum n-a fost nicicând,
Uitase complet, de război, de armată,
Adormea, se trezea, cu Ella în gând.

Aveau şi doi copii, viaţa-i era plină,
Acum simţea iubirea, cu adevărat,
Însă după anii ăştia, plini de lumină,
La orizont nori negri, pacea n-a durat.

E-a doua oară cand patria îl cheama
Să apere graniţele cu mâinile sale,
Prea curând trăieşte aceeaşi dramă,
În timp ce Stukas-uri dau rotocoale.

Avioane şi tancuri îl ţineau în noroi,
Acas' se gândea, la copii şi nevastă,
Blestema printre dinţi acest război,
Nu mai era singur în această năpastă.

După Dunkerque a plecat cu Aliaţii,
Ştia, se va-ntoarce într-o bună zi,
Îndelung a exersat Ziua Z cu fârtaţii,
Dor îi era de ţară, de Ella, de copii!

După debarcare cu greu ajunse acasă,
În cale i se puse, oprindu-l un agent:
Îmi pare rău să-ţi spun, draga ta nevastă
Şi pruncii au fost ucişi, în bombardament.

O lume mergea prea rău pentru el,
O lume devenise un hău imens,
Pierduse totul, nu mai avea ţel,
Rostea cuvinte fără vreun sens.

Când soarta îl lovise cu forţa unui tren,
Moartea înconjura vechiul său castel
La radio asculta acelaşi trist refren,
Era tânar pe Somme, lupta pentru drapel.

poezie de Alex Dospian (februarie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Votează! | Copiază!