Miez... de zi

... s-a sleit de vlagă până şi ceasul, într-o lume bulimică ce-aşteaptă să mănânce timpul rămas
spre întoarcerea la sursa de gene şi-n vârful speranţei stă aprinsă în cerc lustra imensă,
orbitoare, într-un halou ce-a absorbit orice umbră de pe solul radiind
de-un abur inexistent, doar o distorsionare de imagine vălurită...
şi e mult, mult agale şi arar; până şi păsări inert stau pe gânduri picotind pe-un picior neretras
iar pe băncile strâmbe din squar se discută cu sieşi sau neant, cu tiparul, o presă
ce demult nu mai spune ceva, cât de cât important, doar citind
orişicum... şi-i doar spuma de bere ce mai sparge din liniştea-n tot neoprită
sau irisul ce lipeşte pe jambe arămii, filiforme ce unduiesc înfierbântate priviri...
şi simţuri tresar la ritm cunoscut precum pulsul...
... Inima ce-mi stătuse, o simt, iarăşi bate, a iubiri!...
Mă trezesc toropit, o zi caldă-n amiez, gând... din toropit mi-e smulsul.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!