La omul de geniu această nebunie se manifestă însă ca o atitudine creatoare, după cum susține teoria creației artistice. Este și cazul lui Eminescu care, se știe, a acționat întotdeauna împotriva propriilor sale nevoi sau instincte (fie biologice, fie sociale). Mărturia sa legată de poemul Luceafărul este concludentă în sensul în care Eminescu însuși avea conștiința genialității sale, dar, influențat de lecturile din Schopenhauer, era convins și de neputința sa de a fi fericit. În opoziție cu individul de geniu, condamnat la singurătate și nefericire, poetul credea că cel care acționează în favoarea instinctelor sale (Cătălin, de pildă) este automat fericit, fiind lipsit de orice conflict sau dezechilibru interior.
citat din Florina Ilis
Adăugat de Micheleflowerbomb
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.