Dezbuimăcire
Lumina zorilor albastră
Și roșiatică puțin
Mă mângâie printr-o fereastră
Cu brațul său firav și lin.
Retina care s-a trezit
Buimacă dintr-un vis ciudat
E mângâiată și subit
Se vindecă de ce-a visat.
La fel te-ai vindecat, se pare
Iubire de iubirea mea,
La mângâierea trecătoare
A unei raze dintr-o stea.
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (11 septembrie 2007)
Adăugat de Marius Robu
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre visare, poezii despre lumină, poezii despre iubire, poezii despre albastru sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.