Necunoscuta

deasupra restaurantelor, molatica,
o boare vine seara din azur
si peste zarva de cheflii, salbatica,
stapana e precum un duh impur.

departe, peste colbul suburbiilor
si peste somnul vilelor tarzii,
luceste-abia covrigul brutariilor,
ravnit cu scancet de atati copii!

acolo, seara, colindand maidanele
trec fantii cu gambete smecheresti
si deocheati, la brat, isi duc cocoanele,
sporovaind nimicuri si povesti.

pe lac plang vasle scartaind frenetice
si tipat se aude de femei,
cand luna-n nouri coase-ntruna petice,
nepasator strambandu-si discul ei.

iar in paharul meu, ca-n toate datile,
acelasi chip se vede oglindit,
la fel ca mine-adulmecand tristetile,
la fel sorbind licorile, smerit.

lacheii toarna de baut metreselor
si betivanilor ce intr-un glas,
cu ochii rosi tresar de-asupra meselor
strigand barbar: "in vino veritas!"

si-ntotdeauna, -n ceasul cand se-ntuneca,
(sau poate eu visez asa?... ca-s beat...)
incet, o doamna in matasuri luneca,
starnind o umbra-n geamu-ncetosat.

incet, printre betivii in petrecere,
neinsotita, singura mereu,
parfum si ceata raspandind in trecere,
ea se aseaza langa geamul meu.

pe ea matasea suna si dantelele,
penajul palariei e-n tumult.
pe mana-i alba, stralucind, inelele
trezesc in mine mituri de demult.

incatusat de-apropierea stranie,
eu ma tot uit la valul ei cernit
si vad-indepartat si de pierzanie-
ivindu-se un tarma de vis vrajit.

atunci mi-s mie daruite tainele
si soarele cuiva mi-e dat in dar,
ca-mi sunt si sufletul intreg si hainele
de vin patrunse, si parfum amar.

atunci si penele de strut, ah, penele!
in creieru-mi infierbantat fosnesc.
si ochii-albastri si profunzi, si genele
pe-ndepartate tarmuri infloresc.

mi-s numai mie date-atunci comorile
si cheia lor doar eu mi-e dat s-o tin.
o, suflete, esti beat! si iata: zorile!
si iata: adevarul e in vin!

poezie clasică de Aleksandr Blok
Adăugat de Vladimir Potlog
Votează! | Copiază!