Plătește un critic să te înjure. Și vei avea mulți cititori.
aforism de Vasile Ghica din Rezervație gri (iunie 2011)
Adăugat de Vasile Ghica
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Antologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
1 Vedetot Ion [utilizator înregistrat] a spus pe 30 decembrie 2012: |
| Nu te îngrijora profesore, criticii o fac benevol. Ei și-așa citesc printre rânduri. |
2 Betty Marcovici [utilizator înregistrat] a spus pe 30 decembrie 2012: |
| Criticul literar are nevoie în primul rînd de un cuțit pentru a-și ascuții creionul. |
3 Yorick [din public] a spus pe 2 februarie 2017: |
| Idealiștii patrimoniului spiritual afirmă că românul s-a născut poet. Părerea mea de diletant este că el s-a născut, mai degrabă, critic. Și asta pentru că voluptatea critică o excede cu mult pe cea lirică în structura ADN-ului național, șfungul rațiunii practice fiind superior celui al rațiunii pure, precum ar catadixi a spune Kant. Poezia ține de artă, critica de harță. A ființa ca poet sau creator de aforisme, de exemplu, îți trebuie ceva har; ca să te manifești critic, doar oareșice mai acidulat în instalație. Virtuozitate vs. virulență. Pentru a avea cititori (recte: succes literar), deziderat care reiese vădit din acest aforism, nu e indispensabilă prezența criticilor. Nici răi, nici buni (că și ăștia sunt precum colesterolul). Valoarea își croiește drumul nu neapărat printr-un soi de coerciție, ea nu este o datorie care trebuie plătită la fisc, ci doar expresia imaterială a eficienței unui credit, pe termen mai lung sau mai scurt, pe care îl acordă, cu generozitate, cititorii. Dar care trebuie onorat, onest, înaintea oricărui alt tip de obligații! |
4 Agamemnon [din public] a spus pe 2 februarie 2017: |
| Vă spun doar atât. Dacă nu era Maiorescu (o autoritate critică de prim rang a epocii sale) Eminescu rămânea așa cum l-a definit cel mai mare simbolist român, Macedonski: un versificator nebun! Dacă nu erau câțiva mari critici de artă de la Paris și New York care au salutat în presa de specialitatea creația lui Constantin Brâncuși, acesta ar fi rămas așa cum îl vedea Gorjul de acum un secol: un ciudat cioplitor în piatră după care copiii din Peștișani strigau: Brâncuși nebunu'!, Brâncuși nebunu'! Dimensiunea estetică și valoarea intrinsecă a unei opere de artă, judecarea ei din varii puncte de vedere intră în competența unui judecător avizat. În nici un caz nu e treaba autorului. |
5 Yorick [din public] a spus pe 2 februarie 2017: |
| Sirule, Afirmațiile obiective și superangulare pe care le execuți măria ta aici mă îndrituiesc să realizez că invocata, mai deunăzi, prietenie cu numitul D.S. (De Sade) nu era doar o formalizare de circumstanță, ci un duios adevăr. Infuzia de realism critic pe care mi-a injectat-o astăzi intima simbioză sentimentală m-a făcut să văd, în fine, lucrurile la dimensiunea lor corectă. Abia acum, la enșpe demi-decenii de existență, aproape inutilă, observ și eu că acea stranie coloană a infinitului se termină cam abrupt (chiar m-am apucat să-i număr ghivecele, dar încă nu am terminat de numărat), domnișoara aia cu nume unguresc? sârbesc? nu mi se mai pare cu niciun carate mai sexy decât Venus din Louvre, de exemplu, masa tăcerii-i prea rotundă, deloc cool pentru un început de mileniu mustind de decibeli. Sara pe deal păsărelele par cam somnoroase, Luceafărul neaoș nici nu se vede prea bine din turnul din pisa sau din făclia veșnic vie a Statuii Libertății, iar Oda (în metru antic) este destul de demodată... Citind și recitind sentimentele de mai sus, primul imbold - eliberator - a fost acela de-a da o fugă galopantă din simbolistica pieței victoriei la cea mai apropiată agenție de turism, pentru un last minute, numa' dus! |
6 Agamemnon [din public] a spus pe 2 februarie 2017: |
| My Lord... Analiza de mai sus a operelor brâncușiene, făcută cu un remarcabil umor, nu va avea trecere în fața confraților critici (știți bine că nu sunteți singurul), nici o revistă serioasă nu o va publica. Și, lucrul cel mai delicat, (sper să nu vă supăr), chiar dacă ați crescut în arborele Marelui Britt, sunteți un personaj secundar (în piesă vă apare doar capul, destul de degradat) nu aveți greutatea, recunoașterea și prestanța unui Mare Judecător. Sunteți prea citit pentru a nu înțelege că în mare parte mesajele marilor critici vizavi de operele marilor scriitori converg. Nu veți găsi nicăieri un critic care să spună că Topârceanu este al doilea poet român după Eminescu, sau că marele istoric și cugetător Iorga Neculai a fost un poet bun! Deci, critica serioasă, nu cea de complezență disecă opera unui autor, o pătrunde și îi dă un certificat de calitate. Necesar în procesul de cernere a valorilor... |
7 Yorick [din public] a spus pe 25 februarie 2017: |
| Mai diăr Săr, Ați gîcit. Nu sunt singurul, prezint ceva eroziuni și nu sunt nici supărăcios. Mulțam și pentru aprecieri; da, sunt foarte citit, de ăi de la Electrica, Gaze, Apa-canal (tri-lunar) Doar că eu vorbeam despre o critică a rațiunii pure, insensibilă la valoarea negociabilă a materialului criticabil, nu despre una contaminată de traume politice, sociale, de interes, precum cea a marilor manipulanți cu atribuții critice și fișe ale postului bine preconcepute, evocați, la modul general și cu atâta pioșenie, de dvs. Faptul că mesajele marilor critici converg, pe ici pe colo sau prin puncte esențiale, se datorează organizării acestora în bresle obediente unor interese de foarte multe ori mai mult decât meschine și dubioase, coordonate de forțe oculte, (mereu treze) cu scopuri foarte bine determinate dpdv naționalist, politic, economic, propagandistic... Să nu-mi spuneți mie că acei critici care au propulsat spre vârfurile piramidei artei un anumit Strigăt viking (de exemplu), au acordat Nobel Prix-ul literar unui Boby (profund respect pentru muzica sa!) sau Eurovizionul anual cui trebuie, au avut un alt suport deontologic decât unul pur propagandistic sau geopolitic și nu le-au prefabricat dosarele la comandă! Sau că literatura de salon a unui mare pontif al religiei politice de tristă amintire, cocoșat de un respect dumnezeiesc și ridicat în slăvi de marii critici ai vremii, are ceva extrem de comun cu emoția și valoarea artistică. Sau că unui Ernest Hemingway, colos al literaturii americane, de pildă, i se rupea în paișpe de critica vremii (americană?, spaniolă? cubaneză?) Sunt doar câteva exemple, poate nu foarte bine alese, ce mi-a oferit forcepsul mintal, dar suficient de relevante, zic eu, pentru mesajul mai puțin savant pe care voiam să-l transmită spiritul (anti)critic din mine. Pe de cealaltă parte, îmi permit și eu - în contrapartidă - să remarc faptul că nici domnia voastră nu ați fost un erou troian de primă mână. Ați acționat cam confuz, pripit și ați mai dat și cu bâta-n balta marmară, cu consecințe genocide, uneori. Sau alteori... |
8 Agamemnon [din public] a spus pe 25 februarie 2017: |
| My Lord, Pe Hemingway tot critica de primă mână l-a făcut "colos al literaturii americane"! Și nu tirajele vândute. După tiraje Pavel Coruț și Haralamb Zincă sunt coloșii literaturi române. Cu marile premii mondiale se fac mânăreli sută-n mie. Dovada: românii sunt sistematic evitați, deși avem cea mai puternică literatură din lume. Arta fără critici e ca fotbalul fără arbitri. Există critici mari și mici, dar e nevoie de niște evaluatori profesioniști și în ale artei. Altfel, după numărul de albume vândute în România vom ajunge la părerea că Mozart este un muzician minor, comparativ cu Adrian Copilu Minune! All the best! |
9 daniel stanciu [din public] a spus pe 25 februarie 2017: |
| Un autor se defineste prin opera sa, nu prin ecourile sale exegetice. Criticul poate sa influenteze publicul cititor asa cum un agent publicitar ne poate convinge sa cumperam un produs. Insa, testul suprem al calitatii produsului e utilizarea lui, asa cum proba de foc a unui autor este lectura prestata de cititorul cultivat. Criticii sunt adesea aserviti unor interese mercantile (pentru ei re-lectura e un mijloc de subzistenta) sau nutresc nostalgia unei glorii indirecte. Artisti ratati ei spera sa isi faureasca un nume in vitrina culturala a neamului (umanitatii) legandu-si numele de un creator autentic. Maiorescu e Maiorescu fiindca l-a promovat pe Eminescu, nu invers musiu Gargamel. Cel mai mare compliment pe care-l poate primi un mare scriitor (creator) este un text bine scris (chiar si unul "critic") din partea unui confrate care poarta cu lejeritate (cum porta un pusti un coif de hartie)) aureola geniului. Reverenta pe care o face Haydn lui Mozart, sau plecaciunea lui Mozart in fata luminoasei umbrei a lui Bach au un ecou mai puternic decat o istorie a muzicii in nspe volume scrisa de un muzicolog de anvergura galactica, calinesciana (va rog sa cititi continuu, ignorand virgula). Recent am citit o carte pasionanta a lui Llosa despre Onetti. Recunosc ca mi-a desteptat interesul fata de acest autor pe care criticii cu masuratorile lor exacte l-au plasat in mocirla aurita a scriitorilor secunzi. |
10 Agamemnon [din public] a spus pe 26 februarie 2017: |
| Danilo! După mine tu scrii interesant. Deși ți-ai făcut un stil din a lovi în cei mari (Călinescu, Cioran Bogza etc.) De fapt, tu nu-i lovești. Din postura ta de fluieră vânt, cu aripile tale de pinguin nu te poți ridica mai sus de călcâiul ălora. Scrii bine. Dar câtă vreme nici un critic serios nu-și va pune mintea cu tine, promovându-te într-o revistă de înaltă ținută vei rămâne ceea ce ești: un anost frecător de mentă pe net. Eu, în calitate de confrate aș putea scrie "cu lejeritate" despre geniul tău autentic, dar nefiind un critic consacrat, lumea o să râdă de mine. Și de tine, desigur. Altfel ar fi stat lucrurile dacă Călinescu sau Manolescu ar fi scris laudativ despre galactica capodoperă stanciană. Cacofoniile sunt intenționate, pentru a întreține un fond sonor adecvat. |
11 daniel stanciu [din public] a spus pe 26 februarie 2017: |
| Folosesti livrestile ca un purtator de livrea, musiu. Eu sunt frecator de menta (deci "demential"), dar "anostul" esti mantale. "Exegeza" ta "interpolatoare" arata doar cum poate sa contribuie un criticastru (comme toi) la succesurile (hiperperceptiile colective) ale unui manuitor inabil de condei (adica "moi"). Nu mi-am fosrmat un "stil", lingvistile, ci un obicei (un narav). Stilul tine de tehnica executiei, nu de tipii executati. Daca si d-l Geo e in ochii tai mare, atunci e clarrisim: ii judeci de omuletii mentionati prin comparatie cu mine sau cu matale (desi in ultima situatie ar fi trebuit sa fie giganti, basca nemuritori la propriu) |
12 Agamemnon [din public] a spus pe 26 februarie 2017: |
| Danilo! Mea culpa! Retrag cuvântul "anost"! Nu se potrivește! Tocmai te lăudam! Pentru că mie, pe bune, îmi place cum scrii! Mi-am exprimat de multe ori nedumerirea: Cum poate un om atât de dotat să-și irosească în așa hal talentul? Sintagma reformulată sună astfel: "un harnic slujitor al mentalului, adică un activ frecător de mentă". Dl. Geo nu e Eminescu, desigur! Dar e un scriitor important al vremii sale. Dl. Geo lasă în urmă o operă bogată, diversă, viabilă. Cartea Oltului, pe seama căreia te amuzi copios, este o excepțională frescă a unui reper minunat al României: Oltul! Te miră că unii scriitori pot aborda și asemenea teme, altele decât plictisul și propria blazare, așa cum procedezi tu. Sunt de acord cu maxima ta: "Stilul ține de tehnica execuției". Așa a gândit și marele stilist Gelu Voican Voiculescu, când l-a executat pe Ceaușescu... |
13 daniel stanciu [din public] a spus pe 26 februarie 2017: |
| Gargamel, iar te pripesti. Plictisul si blazarea proprie sunt temele predilecte ale lui Emil. El le-a ridicat la rangul de "arta". Orice ar putea sa devina o tema literara. (Emilache, pe care il idolatrizezi, ar fi trebuit sa te invete asta). Chiar si tema pentru acasa, atat de anatemizata de sarmanii elevi. |
14 Agamemnon [din public] a spus pe 26 februarie 2017: |
| Danilo! Ai dreptate! Și Cioran, ca și tine, face literatură din plictiseală și blazare. Dar silogismele lui sunt mult mai izbutite. Desigur, din cauza diacriticelor... |
15 Yorick [din public] a spus pe 27 februarie 2017: |
| Confraților ce sunteți, Se pare că intima simbioză sentimentală, pe care o întrevedeam, naiv, pe la debutul acestui long-stream, începe să aducă, din ce în ce mai fidea, cu imaginea autenticii politici românești, tributară rău de fain concepției că întreaga scenă neaoșă nu-i altceva decât o copiuță a unor onettiene guri de rai și picioare de plai, unde cele mai gustate delicii obștești sunt derivatele ortopedice ale moțiunilor de centură și unde înființarea unor extra-familiale și familiare unități de spălătorie publică și multe altele dedicate plății, chiar și anticipate, a taxelor și datoriilor, apare ca un imperativ major și definitoriu al contemporaneității, tot mai caragialești, care ne apasă. |
16 daniel stanciu [din public] a spus pe 27 februarie 2017: |
| Yorickule, noi nu suntem "confrati", ci cobeligeranti. Amandoi (Gargamel si Danilo) am declarat razboi imposturii literare. El e de partea bunul gust si a autorilor consacrati (e un cerber "academic"), eu sunt un iconoclast care detesta orice forma de sacralizare anchilozanta. Ca atare, in loc sa ma inchin la statui (cum de altfel imi intervice obarsia mea iudeo-crestina) procedez precum stancutza: lansez pe fruntile boltite de bronz permanent cate un medalion lavabil. Precizia executiei si pleoscul inerent e o forma postmoderna de adoratie. |
17 Agamemnon [din public] a spus pe 27 februarie 2017: |
| Iconoclastule! Eu sunt mai tolerant cu statuile scriitorilor. Pentru mine patrimoniul literar al unui popor este o minunată grădină cu flori. Farmecul ei e dat de splendida diversitate. Te încântă trandafirul lui Eminescu, crinul lui Blaga, crizantemele lui Bacovia etc. Dar sunt o mulțime de flori mai mici, ghiocei, viorele, toporași, margarete și panseluțe care dau culoare și parfum grădinii. Există firele numeroase de iarbă, modeste dar subtile, care asigură fondul verde al acestui paradis horticol... Toate pot fi admirate și respectate, pentru că toate au un rol în acest peisaj viu în care competiția nu-și are rostul. Scoate verdeața și florile mai mici și lasă doar pământul negru și pustiit plus nobilele tale tufe: trandafirul, crinul și crizantema. Grădina ta se va întrista brusc, peisajul va deveni lugubru. Păsările cântătoare se vor îndepărta, oamenii, de asemenea... La fel e și cu icoanele. Sigur, cea a lui Hristos e cea mai căutată. Dar trebuie să pui lângă El 365 de sfinți, 40 de mucenici, arhangheli etc. O biserică doar cu icoane cu Hristos ar fi tristă, un demoralizant cult al personalității, nimic mai mult. În seara aceasta port în gând icoana sfântului Daniil. Icoana ta, Iconoclastule... |
18 daniel stanciu [din public] a spus pe 28 februarie 2017: |
| Sa nu uiti s-o pupi, precucernicule! Dar sa nu care cumva te gandesti la vreo nurlie prea(ne)cuvioasa cand imi aplici stampila veneratiunii. S-ar putea sa rosesc precum (cimpan)Zeul un zonele nereprezentabile. Analogia culturii cu horticultura m-a induiosat pana la lacrimile vecinului de la opt (si blocul in care domiciliez are doar patrun etaje). Sa nu-mi spui ca in acest paradis floral domnii critici sunt precum albinoii polenizatori. Daca e asa, pana si stancuta sus-pomenita isi are rolul ei fertilizator. Chiar si eu, icodoclastul, contribui apocaliptic la buna randuiala a edenului cultural. Lasand gargra agresta la o parte, numai culturile mici impresioneaza prin bio-diversitate. Cele mari te incanta prin forta personajelor (mesajelor) si prin expresivitate (broderiile) stilistice. |
19 Agamemnon [din public] a spus pe 1 martie 2017: |
| Danilo! Povestea asta cu criticii n-are sfârșit. Tu faci alergie la critici, asemenea multor autori pe care criticii i-au mușcat de momițe. Dacă socotești criticii inutili, spune-mi te rog: cine crezi că ar trebui să judece, să cântărească valoarea unei cărți? CITITORII? Procentual ei înclină spre Sandra Brown, J. Verne, G. Simenon, P. Coruț. În România, la un referendum estetic Eugen Ionesco nu trece pragul electoral (5%). AUTORII? Să fim serioși! Aceștia sunt superîncântați de cărțile lor. Arată-mi tu un singur autor care recunoaște că scrie prost, și-l vom nominaliza pentru Premiul Nobel! Ce alte instituții crezi tu că pot da certificate de mare creator? Parlamentul, CSM, DICOT, BOR, Guvernul Grindeanu 2? |
20 Agamemnon [din public] a spus pe 1 martie 2017: |
| Dixit Danilo: Lasand gargra agresta la o parte, numai culturile mici impresioneaza prin bio-diversitate. Cele mari te incanta prin forta personajelor (mesajelor) si prin expresivitate (broderiile) stilistice. Extraordinar! În primul rând, oricât ți-ai încorda tu bicepșii, tricepșii și pectoralii, cultura noastră rămâne una mică. De mare valoare, dar mică, sub aspectul razei de acțiune, zonei de influență, amplitudinii ei internaționale. Iar culturile mari, care te încântă pe tine prin forța unor personaje arhetip (Don Quijote, Hamlet, Gargantua, Faust) crezi tu că n-au și ele bio-diversitatea lor? Citește Istoria literaturii spaniole să vezi ce de Beldimani, Mumuleni, Țichindeali, Prali și Văcărești au trăit și trăiesc încă, literar vorbind, în patria lui Don Quihot, coabitând cu Cervantes mai elegant decât Dragnea cu Iohannis! Cu cât bun simț și respect își evoca Eminescu înaintașii, deși erau niște pigmei față de el. Eminescu, spre deosebire de tine, nu era doar un poet genial. Avea și suflet nobil. Ție, ca proletar alfabetizat, treaba aceasta îți cam lipsește. Așa că lovește mai departe în statuile ridicate de societate pentru fiii ei merituoși. Mari stricăciuni nu vei produce, având în vedere potența ta precară. |
21 daniel stanciu [din public] a spus pe 1 martie 2017: |
| Neicusorule, nu te nervoza ca faci riduri de impresie! N-am zis ca marile culturi n-au bio-diversitate, ci doar ca nu impresioneaza prin asta. Constat ca il admiri pe Cioran, dar nu-i adopti maretele-i (si amurgitele-i) ganduri. Parca el deplange minusculimea (apropo de potenta subsemnatului) culturii indigene in Schimbarea din dos a Romaniei. Cititorii raman cei care mentin in viata culturala un anumit scriitor. Un auto elogiat de critici, dar nefrecventat de cititori e o mumie venerabila, asa cum un cuvant care circula doar in mediul academic e un doar o tonalitate sepulcrala. Fireste, nu cantitatea cititorilor, ci calitatea lor prezinta importanta. Exista cititori cultivati, asa cum exista melomani avizati sau iubitori de arta plastica educati. De altfel, criticii sunt si ei niste receptori profesionisti. Numai ca uneori profesia iti cere sa fii formal, scortos, sa iei distanta (morga) "profesionala". Acesti critici patrunsi pana in maduva spinarilor (curbe in raport cu editurile care inca ii mai publica) de insemnatatea lor culturala (inevitabil secunda, cerberelule) imi sunt profund antipatici. |
22 Agamemnon [din public] a spus pe 1 martie 2017: |
| Dixit Dănilă! "Fireste, nu cantitatea cititorilor, ci calitatea lor prezinta importanta." Extraordinar! Și cine va tria cititorii? Faci tu pe Doftoru Mengele în gară la Chitila? Și cum identifici tu cititorul de calitate? Îl pui să sufle în fiolă? Pe ce criterii? Număr de la pantofi? Media de pe diploma de de la Spiru? Vârstă? Sex? Naționalitate? Apartenență politică? Cunoscându-te, pot să jur că-ți va fi tare greu să găsești un cititor de calitate, altul decât tine... Cum să te iau pe tine drept autoritate? Ai citit mult și de calitate? Să fii sănătos? Sunt zeci de mii de oameni citiți, numai în București... Ce alte performanțe ai, pe care să-ți clădețti autoritatea? Altele decât frecatul mentei în spațiul virtual? De ce tu și nu vecinul de vizavi, care are o bibliotecă la fel de mare? De ce să nu-i cred pe Călinescu și Manolescu și să te cred pe tine? Cititorul de calitate... |
23 daniel stanciu [din public] a spus pe 2 martie 2017: |
| Gargamel, calmeaza-te, vericule! Ai folosit cuvantul calitate de vreo paispe (tresipe bis) ori. Folosirea repetata diminueaza calitatea cuvantului cu pricina 9si e pacat tinand cont ca e vorba de "calitate" care prin insasi natura ei e calitativa). In receptarea operei de arta e absolut necesara intalnirea directa cu opera. Receptorul avizat isi poate forma o opinie despre insemnatatea sau valoarea unui produs cultural fara sa consulte de fiecare data criticul de specialitate (fara sa astepte verdictul marelui expert). Manolescu (sau Namolescu) n-are decat sa zica ce-o zice (reciteste-l pe generosul Eminovici care i-a dedeicat o poezie avant la lettre). El ramane doar un cititor cu mai multa autoritate (competenta). Dar autoritatea sa e recunoscuta (si solicitata) indeosebi de cei care au nevoie de calauze, de parerea "versatului" critic. Namolescu al dumitale e un intermediar intre cititor si opera. Sunt cititori care nu mai au nevoie de mijlocitori, fiindca sunt formati micutule (de profii de romana, de exegeti si de experienta interactiunii nemijlocite si crititice cu textul - puicusorule). Eu nu cred ca taina intalnirii cu divinitatea ar trebui mijlocita (si cu atat mai putin validata, infierbantatule) de o institutie. Si mai cred ca frumosul estetic e un samburas de divinitate.... Ar fi tare coll daca migdala acesta n-ar fi intinata de coltii harsiti ai criticimii. Apropo, vecinu' n-are biblioteca mai mare ca a mea. Dar, experienta livresca ne spune ca exista intotdeauna o compesatie. Altceva are el mai mare.... Crede pe cine vrei puisusorule, cata vreme asta te vindeca de naravul (primejdia) de a gandi cu propria minte |
24 Agamemnon [din public] a spus pe 6 martie 2017: |
| Danilito! Îți dau jumate din bursa mea de student, să-ți pui și tu semne diacritice la scula ta cea electronică. La cât de tare contorsionezi frazele, lipsa diacriticelor face lectura textelor tale și mai obositoare... N-ai argumente! Și atunci te-apuci să numeri de câte ori am folosit eu cuvântul "calitate". Exagerezi, ca de obicei: ai numărat 14 cazuri! În realitate sunt 5! Repetiție intenționată, controlată, ca figură de stil. Îi tot dai cu cititorul avizat! Cine avizează cititorii! Cine-i împarte în avizați și neavizați? Eu, tu, Universitatea Spiru Haret, Academia Română? Pentru mine orice om alfabetizat, dacă citește, e cititor! Nămolescu? De ce-i spui așa lui Manolescu? Pentru că te ignoră? Îți convine dacă în loc de Stanciu, te vor striga Stăncoi? Manolescu nu e intermediar între cititor și operă! Este un judecător competent al unei opere, un EVALUATOR literar. Are competențe dobândite, ca orice judecător. Competențe care ție îți lipsesc, deși le puteai obține, că ai aptitudini, iar uneori ești chiar deștept. Dar nu te-ai obosit să le obții, la plictisul și sictirul tău! Ai preferat să rămâi cititor avizat și frecător mental pe net. Dacă Manolescu va spune că Stanciu e un mare poet (are și el dreptul să se înșele, uneori), ai bilet de intrare la cea mai bună editură, bibicule! Dacă o spun eu, cititor avizat, ca și tine, lumea va da din umeri sau va zâmbi neîncrezătoare. Îți dau un exemplu mai simplu, poate vei pricepe: fotbalul! Tot fraierul știe ce-i golul sau "ofsaidul"! Dar dacă joacă Barcelona cu PSG vor apela la un arbitru competent (Ceacâr, Molina etc), nu la microbiști avizați, ca tine și ca mine... Noapte bună, avizatule! |
25 daniel stanciu [din public] a spus pe 7 martie 2017: |
| Gargamel, gresesti ca de obicei. Sa inventariem erorile in ordine crescatoare. 1) Insistenta de a-mi infiltra diacritice in textulete. N-am de gand, puicusorule. Le-as acorda o atentie exagerata. Iar eu sunt un tip temperat si continent (in sensul ca inca-mi mai controlez niste sfintere) ca clima din regiunea de bastina. 2) Analogia arbitru de fotbal/ critic literar nu e prea inspirata. Arbitrul influenteaza meciul, criticul doar perceptia asupra show-ului/ nighmare-ului literar. In al doilea rand, regulile jocului sunt sensibil diferite, neicusorule. Fotbalul se joaca dupa niste reguli simple. E drept ca in joaca cu piciorul unii isi cam baga picioarele si de aceea trebuie sa intervina arbitrii. Textul literar se joaca dupa regulile creativitatii, ale gandirii euristice pentru care a devia (original) de la reguli (caoane namolesciene) poate fi regula. Criticul e un evaluator al operei, dar notele (referintele critice) pe care le acorda sunt orientative. Cititorul poate tine cont de ele sau nu. Perceptia personala asupra operei e cea care conteaza. Subiectivitatea textului literar are ca simetric subiectivitatea receptarii acesteia. De aceea, se spune ca opera literara se multiplica o data cu numarul de cititori. Desigur, in acest relativism al interpretarilor (perspectivism cum il numeste Nietzsche) unele voci exegetice (critici literari, autori) sunt mai influente. Dar niciuna dintre ele nu se poate substitui vocii personale a lectorului avizat (cu experienta a lecturii/receptarii critice). Motivul e simplu o opera de arta: reclama o arta a receptarii si evaluarii. Iar arta e expresie, traire, rezonanta ideativa si emotionala si mai putin masuratoare namolesciana si calinesciana. Asta nu inseamna ca Namolescu n-are nimic ne spus sau ca rolul sau cultural e nul. Marea lui menire nu e sa faca clasamente (ierarhiile par marea ta marota, puicusorule) ci sa orienteze cititorul (prin intermediul unor sugestii) in labirintul operei si sa formeze un gust literar in randul cititorilor tineri sau neexperimentati. Clasamentele realizate sunt pentru editori si pentru cititorii de ocazie(superficiali si impresionabili), puicusoriule, nu pentru cititorii seriosi. 3) E perfect adevarat ca vocea cititorului avizat e mai putin influenta decat cea a criticului, dar intre cei doi nu se duce o lupta pentru recunoastere. Primul vrea sa guste si sa inteleaga o opera, nu sa recruteze adepti. Al doilea, se foloseste adesea de opera pentru a-si etala organele intelectuale (care interne fiind, ar trebui sa ramana neetalate) in galantarul cultural. El scrie carti despre carti, mai bune decat "originalele", dar, vai, mai necitibile. Daca dl critic se abtine de la puseuri narcisistice si ramane un cititor aplicat si atent la valoarea/ mediocritatea operei, jos jobenul (cu iepuras Playboy cu tot). 4) Cine sta sa-ti numere dumitale calitatile si de cate ori le folosesti? Parerea mea e ca au fost paispe. Tocmai pentru ca folosit repetitia drept figura de stil, calculul aritmetic nu importa, ci rezonanta (multiplicatorie) a acestui truc figurativ in capul figurantul de cititor. |
26 Agamemnon [din public] a spus pe 8 martie 2017: |
| Daniil! Sihastrule! Ai umplut iar un hectar de hârtie fără să răspunzi la întrebare: Cine împarte autorizații de cititori avizați, în care tu vezi autorități morale mai importante decât criticii consacrați? Cine? Primăria din Bolintin? Un critic mare te ridică sau te năruie. Un exemplu ilustru este Brâncuși! Sau Picasso! Dacă n-ar fi fost EVALUATE la categoria "magistral" de niște mari critici evaluatori, n-ar da nimeni milioane de euro pe măgăoaiele sau mâzgălelile lor. |
27 daniel stanciu [din public] a spus pe 8 martie 2017: |
| Gargamel, am raspuns de paispe de ori! Dar aparatul tau ultra-critic nu capteaza semnale infra-textuale. Citiorii avizati (cultivati, cu experienta lecturii etc.) n-au nevoie de vize, avize, aviziere, viziere, vizete, vignete (niste marjorete n-ar prisosi, insa) si alte acte trestii oficiale. Ei "e" niste oameni (cu nevoi specific umane, cum ar fi trebuinta de baie culturala) si nu elibereaza nimeni adeverinte de umanitate. Dar cititorul dezinteresat si educat (in privinta gustului literar), si nu tagma manolesciana, e adevaratul adrisant al scriitorului. Cititorii avizati citesc din placerea gustului, nu din vocatia degustarii (expertizei criticiste). Asa cum exista gurmanzi fara diplome, tot astfel pot exista cititori versati fara binecuvantarea scrisa (cu diacritice) de criticul (pardon, IPS) Namolesscu. Asa cum de altfel, scriitorii (adevarati) n-au nevoie de premiile evaluatorilor namolescieni de care-i plina cloaca secunda a ciriticilor titrati si subtitrati (unii au nevoie de subtitrare fiindca cam - cacofonie deliberata - prind posturi straine). O opera nu poate si naruita sau intronizata de IPS-ul decat daca in ea sunt germenii ruinei sau ai inaltarii. Namolescu nu poate sa adauge o silaba la textul lui Cartaresco. Poate sa se incline sau sa scuipe intr-o parte. Pentru unii cititori influentabili (paradadigma feminina a auditoriului) scuipatul namolescian e o stigma. Pentru cititoriii avizati e doar o flegma acida. Dar sunt prea bazati ca sa nu diferentieze apa chioara de sarea din bucatele literaturii bine preparate. |
28 Agamemnon [din public] a spus pe 9 martie 2017: |
| Am înțeles. Îmi pierd vremea. Încerci să-ți justifici estetic eșecul. Vei rămâne mereu un "cititor avizat". (avizat de propria ta infatuare) Ratarea ta ca creator (cacofonie programată) o pui în seama criticii. Deși, paradoxal, flegmele suficienței tale, aruncate pe câlcâiele celor mari (mai sus nu te țin plămânii) sună a critică literară... Nămoloasă, dar critică... Tremură Parnasul... Ca să vezi, bădie! Nămolescu și Cărtăresco amândoi, crucificați (cu-n ac cu gămălie) de Marele Săncoi... |
29 daniel stanciu [din public] a spus pe 9 martie 2017: |
| N-ai priceput nimic. In asta consta sarmul tau dialogal. Ce treaba are Cartaresco in toata povestea asta? Poate Calinesco? Cartarescu este un autor agreabil si pe alocuri mare. Mie, unuia, imi place. E drept ca imi displac nazuintele lui premiale... Dar in orice scriitor zace (uneori lafaindu-se, daca are succes comercial) un om care are nevoi extra-culturale. |
30 Agamemnon [din public] a spus pe 9 martie 2017: |
| Dixit: Danilo: "N-ai priceput nimic" N-am priceput pentru că ești de nepriceput! Nepriceputule! Are treabă "Cărtăresco"! Și Nămolessco! Și Emilache Cioran! Și Mișu Eminovici! Despre care ai tot scris la mișto! (Mișto este umorul englezesc aclimatizat la Bolintinul din Deal). Doar un intelect infantil crede că obține efecte oratorice, că e mai persuasiv, pocind intenționat numele unor oameni (de regulă personalități) la care face referință. Că noi doi am convenit să ne alintăm reciproc (Danilo, Gagamiță etc.) e altceva. Acum știu de ce nu folosești diacritice. În nici un caz din dispreț față de limba română, pe care o stăpânești admirabil! (Scoate batista!) Nici din dispreț față de cititorii tăi (în total, vreo trei, dar 100% avizați!), deși ăstora le faci lectura dificilă. Nici măcar din dorința de a-i pălmui subtil pe mocofanii de la Academia Română! Superficialitatea ta dă roade. Țăcănind atâția ani a în loc de ă sau â, ți-ai format reflexe vicioase (în cel mai pur sens lingvistic, că-n rest ești virtutea personificată). Acum, după atâta perseverare în dialbolicul ortografic, a tasta corect românește e pentru tine un coșmar. Și de ce să ai tu coșmaruri, când poți să coșmărești un fraier ca mine, care n-are altceva mai bun de făcut decât să te citească? |
31 daniel stanciu [din public] a spus pe 10 martie 2017: |
| Cand ii zic lui Mircea, Cartaresco nu inseamna ca-l persiflez. Il traduc in franceza. Mircea, ca orice intelectual de dreapta, are ambitii de stanga, internationaliste (intelectualii e tradatori, conasule). Mircea se vrea tradus. Si, fiind un superficial incurabil, mi-e destul de greu sa-i traduc opera. Asa ca ma marginesc la nume (care e un buzdugan care precede zmeul literar care este). Deci, am si eu o aport de promovare (ca un caine de paza) a culturii nationale. De la fiecare dupa incapacitati, cum spunea Herr Karl... Neicusorule, nu te plange ca ma citesti. Din argumentatia ta reiese fie ca nu ma citesti (ceea ce ma maguleste), fie ca ma citesti, dar ma pricepi vicerersa (ceea ce te maguleste). Misu e un poet mare pe care inca il frunzaresc, desi textele lirice au atatea efecte comice incat nu ma pot abtine sa nu incurc genurile literare.... Citeste bunioara, Sara (o tipa punctuala care-l asteapta pe poetul tardiv sub un salcam) pe deal fara s-o reciti (adica fara sa te uiti cu ochii mintii la luceferi ca presimimtitoare Catalina). Ce constati (din punct de vedere (meteoro)logic parcurgand strofele 2 si 3? Ca Misu facea glume meteo. Asa ca nu te poti abtine sa nu zambesti ca Monu Lisu. |