Anunț de deces
Pe băncile de lângă ceas din micul târg curat, un orășel,
Se scurge timpul iute-alene-n sticla digitalului cadran
Într-un melanj de-mbătrâniți șezând doar gând, pierduți fără vreun țel,
Cu porumbei speriați de trecători și-un peștișor... Purtat de-un puști într-un borcan.
Totul e ca-n trecut -prezentul cald de-o clipă din uitata iarnă-
Ținut în calcul strict de-un semafor cu roșu-n etalon de zeci secunde
În murmur încâlcit de-un freamăt de pe buze, stând 'n auz să-l cearnă
Și cu-n fundal stradal de-un zumzet de mașini... Se deplasând niciunde!
Adie o boare de un blând septembrie în candid de-o nesfârșită vară
Și-un chip recunoscut, ca o fantomă-n mers, pășește dintre blocuri;
E tânăr încă, cu mișcări sluțite de-o pareză strâmbă și cu chip de ceară...
E ce-l ce-n fiecare seară, noapte, zi, se desfăta etilic... Implorând norocuri?!
Și ca o prevestire, o altă siluetă efilată-n scoarță traversează squarul,
Alt chip de-aducere aminte căutat în gând, cum acul cu momeală.
Se-aproapie, trece, ezitând fugar un reciproc remember; e toboșarul
Trupei urbei, înc-adolescent un cuplu de decenii-n urmă... Separați de-atunci... de boală!
E-un tot în negru peste chipul palid -sumbrul ce ascunde răul-
Și la "Ce faci?", tresare... "Cum, nimic nu ști, azi am fost la-nmormântare...";
Mintea-mi se oprește-n scurt de haos, cu hazardul-lupă îmi cernând hubloul
Peste poze-n rond, defilând pe cruci, luate toate-n rând... Tristă căutare!
"Mircea, îl ști, e mort și azi l-au îngropat, m-am dus să-i țin dorul!"...
Fără sens cuvinte, neînțelese, surde, îmi zboară în îndurerate tâmple;
Bunul meu prieten, tot un tânăr blând al acelei trupe zise... "Meteorul"!...
Patru luni e timpul, ultim ce-a avut, în lupta neiertării... Tot ca să se-ntâmple!
Văd azurul vânăt - de la pete groase ce se-alerg cu rândul-
Și din propriu-mi hău, holograma însăși de-un fin menestrel
Ce-mi cânta odată "Hotel California" cu ochi-i bleu ca vântul,
Își pusese cer în orbite vii, murmurând refren 'n plete lungi... Rebel!
I-am fost start de drum fiului ce-l are pe meleaguri noi,
Drag urmaș la fel devotat la muncă, cinste și ambiții
Ca și tatăl dus, studiind tardiv să devină primul, să-și umple nevoi...
Și doar reușise!... Școal-așteptă-n van, nu mai este Mircea-n ora d-exerciții!
Parcă-mi pierd și tonus, mă introvertesc, cad în deznădejde,
Căci se moare aproape -cum celuloidul scurs pe-un strat de film
Decojind imagini- fără rădăcini ce se pierd neant, smulse de primejde
Neștiută, hâdă, din ascuns tenebru strecurând sentințe... Făr-aviz... subtil!
Cojile de ceapă, leat, ce se usucă, cad, se subțiază, dând miez de copil
Ce rămas, când sfarmă, își împrăștie plâns morții ce-l așteaptă... După vodevil!?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre moarte
- poezii despre zbor
- poezii despre vânt
- poezii despre tristețe
- poezii despre trecut
- poezii despre tinerețe
- poezii despre stele căzătoare
- poezii despre sperieturi
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.