Am văzut deunăzi un acordeonist interpretând la un colţ de stradă "Valurile Dunării" de Ivanovici. Şi gândul m-a dus la destinul omului, la existenţa lui care, asemenea mişcării burdufului acordeonului, se dilată şi se contractă după cum îl lovesc valurile vieţii. Şi, la scară mult mai mare, de dimensiuni incomensurabile, mi-a venit în minte una din teoriile cosmogonice care atribuie Universului o soartă asemănătoare cu cea a acordeonului nostru, aceea de a se extinde şi apoi de a se comprima într-un ciclu fără sfârşit. Ca într-o muzică divină, pe care nu orice ureche o poate percepe şi înţelege.

Mihail Mataringa (19 decembrie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Votează! | Copiază!