Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Visul stejarului (Oanei)

Se topesc zăpezile mirosind a primăvară
Mi se face dor de tine ca pădurilor de cer
Când înmuguresc și crud sufletul și-l dau afară
De sub coaja plictisită de-ntuneric și de ger

Ce-i pădurea? O-ncercare de suire fără scară
Dorul ce-l poartă pământul de-a se ridica la stele
Ce sunt eu? Stejarul care la-nceput fu ghindă rară
Dar de dragul unei fete ce venea după surcele

Se făcu lăstar de tufă, răsărind să-i facă semn
Și crescând să-i facă umbră și murind să-i facă foc;
La povestea cu iubirea dintre inimă și lemn
Vă poftim să luați aminte pomi și oameni la un loc:

La-nceputul vremii noastre, jos la poala codrului
În căsuța peste care dai de-apuci poteca-n sus
A venit pe lume Oana – fata pădurarului –
Dulce-n glas, la suflet bună și frumoasă de nespus...

Într-o zi de primăvară, zâna cât un căpătâi
Frumusețe crudă care n-a-ntâlnit încă băiat
Se juca de-a fata mare când ascultă cea dintâi
Gură care-i cere gura s-o-nvețe la sărutat

Și visând la taina care prima dragoste se cheamă
Tălpile-i zburdau și parcă se schimbau în aripioare
Depărtându-se de casă. Ea, copil, n-a luat în seamă
Că pădurea și cu visul ăsta sunt înșelătoare...

Umbra nopții ce-a venit l-a găsit pe bietul tată
Pasăre strigându-și puiul în al cărui loc răsar
Luna, pasăre de foc de-al său strigăt speriată
Și credința că visează cel mai nemilos coșmar

Într-o scorbură bătrână a intrat un pui de ciută
Ioana plânge și blesteamă ceasul rătăcirii sale
E târziu – îi spun copacii o poveste neștiută
Vântul a tăcut iar somnul a cuprins nespusa jale...

Se făcea că-i dimineață și că fata le vorbea
Florilor din grădinița casei cum făcea de fel
Când o strigă la portiță sol frumos care-i zâmbea
Aducându-i vestea bună că-i chemată la castel

O văzuseră pesemne cei trimiși în lumea toată
De-mpărat ca să-i găsească noră fără de pereche
Frumusețe crudă, rară și la suflet nepătată
Din a cărei gură cântec să-i ajungă la ureche

Și veniseră la curte fetele pământului
La un loc n-a stat atâta frumusețe nici în rai
- Aduceți-o și pe Oana de la poala codrului
A rostit măritul rege și-a trimis un fiu de crai

Zâmbitor să-i ducă vestea, grabnic să-i aducă fata
Care-l asculta și trupul îi ardea cum arde para
- Eu aș merge bucuroasă, numai să mă lase tata
Dar acum e dus în codru și se-ntoarce tocmai seara

- Te-aș ruga minune crudă să-mi aduci un strop de apă
Să-mi astâmpăr setea, focul sau iubirea, nu știu bine
Că mi-e sufletul în goană ca o pasăre ce scapă
Dintr-un laț cu mii de ochiuri dezlegate-n ochi la tine

- Stai oleacă și răsuflă colea jos în grădiniță
Patul e din flori albastre cum e cerul, cum e lacul
Zise Oana, zăpăcită, dându-i apă din cofiță
Și dorind să-i vină tatăl cât mai repede, săracul

Se făcea că solul tânăr după ce-a băut o gură
S-a schimbat la chip, la vorbă, la privire mai ales
Fata simte cum o paște și cum sufletul i-l fură
Prima dragoste și prima taină fără de-nțeles

- Te iubesc ispită crudă, chipul fericirii mele
Sufletului meu pereche, trup năucitor, cuminte
Frumusețe de icoană, glas de înger, ochi de stele
Dă-mi o gură să mă vindec, să fiu cel de mai ‘nainte

Să te duc în grabă mare la-mpărat și-apoi... să mor.
- Taci! Mai bine ia-mă-n brațe, strânge-mă necontenit
Lasă-mă să gust această primă clipă de amor
Bun rămas copilărie, visul meu bine-ai venit!...

Și-au fugit în lumea largă, strâmtă doar pentru iubire
Se făcea că este seară și că pădurarul plânge...
La castel e zarvă mare, fete plâng de fericire
Dintr-un deal răsare luna ca o lacrimă de sânge

Pe cărări întortocheate din adâncul codrului
Rătăcesc în toiul nopții doi fugari îndrăgostiți
Luna – tronul de lumină din grădina cerului
Pe pământ – stăpân e somnul, raiul celor obosiți

Un frunzar le iese-n cale pat de nuntă să le fie
Din alai de pietre mute cântă limpede izvorul.
Cum a fost această noapte nu se spune, nu se știe
Se făcea că pân'la ziuă somnul n-a cuprins amorul.

Când al păsărilor cântec zorilor le dă de știre
Cuibul unde porumbița ostenită de noroc
Dorme-ntâi îmbrățișată de bărbat și de iubire
Ea visează că la Curte ajunsese la soroc

Și pășind într-o grădină cum e raiul din Scriptură
Doldora de frumusețe feminină, feciorească
Nu-și găsește loc, se simte cea mai josnică făptură
Pe când una dintre fete prinse dulce să-i vorbească:

- Bun venit! Eu sunt prințesă de la curtea din apus
Fiica Regelui Albastru și-a Reginei Viorea
- Bun găsit! Răspunse Oana bucuroasă de nespus
Că-i vorbise prima fată; Doamne, cum i se părea!

S-au ținut apoi de mână, parcă fără să le pese
De privirile bolnave sau de vorbele deșarte;
Nici n-au mai văzut alaiul ce vestea că Prințul iese
Poruncind: - Va fi Regină fericită pân'la moarte

Dintre voi aceea care n-ar purta deloc mânie
Dacă n-ar fi cea sortită să-i așez pe cap coroana
Iar acum câteva clipe i-a jurat prietenie
Fetei Regelui Albastru... Și-al său nume este Oana.

Tresărind a vrut să țipe dar lumina zorilor
Blând i se vărsa pe față și pe trupul tremurând
Sărutând acele buze date pradă viselor
Deschizând acele pleoape care s-au închis plângând

Ioana s-a gândit o clipă că e tot un vis bizar
Și-ar fi vrut să se trezească lângă fiul craiului
Sau măcar în pat, acasă, unde bietul pădurar
De când și-a pierdut copila n-a dat vreme somnului

- Crudă-i viața, crudă-i moartea dar mai crudă-i despărțirea
Sufletului de perechea lui de cer orânduită
Zise fata blestemându-și visele și rătăcirea
Care i-au răpit din suflet liniștea neprețuită

Și-ncepu s-adune vreascuri ca făcând cu ele foc
O ciupercă să prăjească, tocmai una răsărea
Dar când omul flămânzește nu mai are nici noroc
N-avea cum s-aprindă focul dacă n-avea foc la ea

Și-a pornit amar să plângă lângă brațul de surcele
Din mijlocul poieniței unde vrea s-aprindă focul;
Printre lacrimile sale calde, ultime și grele
Un lăstar cu patru frunze căuta să-și afle locul

- Bine te-am găsit Regină fericită doar în vis!
I-ar fi spus în șoaptă puiul de stejar cât un trifoi
Dumnezeul rătăcirii și-al uitării m-a trimis
Printre lacrimile tale să-ți dau visul înapoi.

Ce i-o fi răspuns nu știe nici un duh din cer, nici tatăl
Numai fata, fata știe, fata simte, fata plânge
Blestemând lângă tufanul care crește vântul bată-l
Întărindu-se din lacrimi de copil spre-a nu se frânge.

Soarele scădea-n amurguri, umbrele se tot lungeau
Când la capătul puterii, pădurarul și-a găsit
Puiul rătăcit în codru. Stele mute răsăreau
Fata se ținea tăcută după tatăl istovit.

A urmat o noapte neagră ca un iad în vechiul rai
Răsărind bătrânul soare n-a mai înțeles nici el
Nici a florilor mireasmă, nici al păsărilor grai
Cine poate să-nțeleagă dacă n-a iubit la fel?

Timpul nu mai vrea să zboare, visul nu mai vrea să vină
De la streașina cu vrăbii ciripitul nu-i mai spune
"Bună dimineața Oana!", tac și florile-n grădină
Sufletul e mut și roșu ca un soare când apune

Ce i s-a-ntâmplat copilei pădurarul n-a știut
Și s-a stins întrebător cu tot codrul în privire
Oana s-a luptat cu trupul, și cu sufletul pierdut,
După șase săptămâni a plecat la mănăstire

Și-a schimbat întâi veșmântul și-apoi numele de fată
La surorile din obște se uita c-un fel de teamă
"Maica stareță ni-i mamă, i-au spus, Dumnezeu ni-i tată!"
Dar călugărița nouă nu știa ce-nseamnă mamă...

Și-a trecut un car de vreme pe la poarta schitului
Nici nu știu câte măicuțe s-or fi dus cu el în jos;
Rămăsese numai una, și-a luat calea codrului
Devenind sora pădurii și mireasa lui Hristos...

Într-o zi de primăvară o măicuță de la schit
De stejarul din poveste lăcrimând se-apropia
Regăsindu-l printre lacrimi ca un vis înmugurit
Și pe ultima zăpadă degetul său alb scria:

Crud se-arată colțul ierbii pentru cea din urmă oară,
Mi se face dor de tine ca stejarului de soare
Când înmugurește, suflet veșnic tânăr dând afară
De sub coaja-mbătrânită de-amintiri și de-așteptare.

poezie de din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie

 

1
George Budoi [din public] a spus pe 17 aprilie 2013:
Excelent!
Felicitări autorului!
Păcat că n-am decât un vot!
2
Marius Robu [autorul] a spus pe 18 aprilie 2013:
Mulțumesc!
3
un țap [din public] a spus pe 23 aprilie 2013:
...41
Pe cărarea-ntunecată, fetele de pădurari
Se simt mult mai ușurate fiindcă după noaptea albă
Au ajuns să risipească superbrandul "trei stejari",
(Adunat cu gingășie dintr-o "doză" și "la halbă".)
4
o capră [din public] a spus pe 23 aprilie 2013:
...42
Pe cărarea din pădure, fetele de căprioare
Se ușurează la rădăcina stejarului bătrân,
Apoi o iau la trap pe trei picioare,
Prin codrul lui Robu, poetul ăla român!
5
Marius Robu [autorul] a spus pe 24 aprilie 2013:
Vreți să vă răspund cu iedul?
6
Altcineva [utilizator înregistrat] a spus pe 24 aprilie 2013:
Răspunsul iedului ar fi interesant de aflat...
7
George Budoi [din public] a spus pe 28 aprilie 2013:
Recunoști un scriitor de valoare după numărul agramaților care se înghesuie să-l conteste și să-l batjocorească.
8
apostol bologa [utilizator înregistrat] a spus pe 28 aprilie 2013:
Răspunde cu iedul și mai vorbim...
9
Vedetot Ion [utilizator înregistrat] a spus pe 28 aprilie 2013:
Georgică dă-mi voie să nu fiu de acord cu tine. Cititorii sunt cei care judecă un scriitor, și nu comentatorii care se încăpățânează să se creadă critici literari. Să luăm exemplul cel mai la îndemână, poezia de mai sus. Autorul ne invită să-i citim poezia. Eu am citit-o de mai multe ori. Intresant mi s-a părut a fi anul, 2006, în rest, nimic care te facă să transpiri.
10
Altcineva [utilizator înregistrat] a spus pe 28 aprilie 2013:
D-le Budoi, vă rog, nu generalizați și nu vă grăbiți cu jignirile; nu toți se-nghesuie să-l conteste sau să-l batjocorească pe dl. Robu. Unii chiar îl susțin, doar n-aveți impresia că dv ați fi singurul dumnealui aliat.
11
M. Arin [din public] a spus pe 29 aprilie 2013:
Etete!

S-a găsit Judecătorul!
Ion al lui Vedetot!
Că el e Măria Sa Cititorul.

După Ion al lui Vedetot
poezia nu e bună
pentru că, citind-o,
nu l-au trecut sudorile.

Vedetoate!
Dacă vrei să transpiri
pune mâna pe sapă
și ieși pe ogor!

E o muncă mai adecvată
pregătirii tale profesionale.

Poți să iei
și un paracetamol!

Să vezi ce-o să mai transpiri,
băiete...
12
George Budoi [din public] a spus pe 30 aprilie 2013:
Vedetotule,

1. E ușor să faci pe deșteptul, mai greu e să fii!...

2. Numărul cititorilor care preferă romanele Sandrei Brown e mult mai mare decât al celor care preferă scrierile lui Schopenhauer, așa cum numărul ascultătorilor care preferă manelele "lu Copilu Minune" e mult mai mare ca al celor care preferă muzica de operă a lui Wagner.

3. În comentariul tău (nr. 9 din listă), trebuia să pui virgulă după Georgică, iar "și"-ul de după virgulă e parazit.

4. Agramații se "încăpățânează să se creadă critici literari". Ei sunt tot atât de îndreptățiți să judece operele literare ca și iubitorii de manele să judece muzica lui Wagner.

5. Eu "îți dau voie să nu fii de acord" cu mine, dar numai cu argumente.
13
George Budoi [din public] a spus pe 30 aprilie 2013:
Unui "critic" literar

Nu îți fie cu bănat,
Dar e o nerușinare
Că-n probleme literare
Se pronunță-un agramat.
14
George Budoi [din public] a spus pe 30 aprilie 2013:
Cititorul nu trebuie să-mpuște autorul pentru că el nu înțelege ce-a scris acesta!
15
Marius Robu [autorul] a spus pe 15 decembrie 2020:
Vă mulțumesc!

Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook