Pomul de iarnă
O, mamă, dulce mamă, la cumpăna de ani
spăl tălpile cu smirnă la oamenii sărmani
Să-ți fie mai ușoară țărâna casei noi
să-ți lumineze calea făclii de ceară moi
E ziua de pe urmă a unui an nebun
și nu îmi aflu tihna, și nu știu ce să spun
Un pom de iarnă arde la fiecare geam
pocnesc colindătorii din bice mari de hram
Cât de frumoasă-i viața, și sufletul ce plin
când scapără-n potire podgorii de rubin
Doar eu rămân cu tine, doar eu te priveghez
legenda ființei tale sub pleoape mi-o așez
Dezlănțuită-i lumea, departe de noi doi
deșertăciunea vieții va fi mereu în toi
Nu plânge pentru asta, tu ești din cei aleși
iar talgerul dreptății nu poate să dea greș
La jilțul judecății în pace să rămâi
e scris că cei din urmă sunt mâine cei dintâi
O, mamă, dulce mamă, luceafărul de zi
la prima înviere pe fruntea ta va fi
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din Carte Românească de Învățătură (1990)
Adăugat de Costel Zăgan
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre copaci
- poezii despre viticultură
- poezii despre viitor
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre plâns
- poezii despre pace
- poezii despre nebunie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.