Cât de mult mă iubești?
Într-un colț de univers,
am vrut să mă cuibăresc în brațele tale,
fiindcă ai apărut în calea mea
tocmai când mă rătăcisem
printre niște pantere care
habar n-am ce căutau în drumul meu...
dar, când să mă apropii de tine,
am alunecat: poate de emoție...
sau poate m-a împins cineva...
nu m-am lovit, dar
cred că m-am ridicat prea încet și
cred că tu te grăbeai către o bisericuță
săpată, de secole, într-o stâncă...!
Și mai cred că acolo te așteptau zeii,
pentru închinăciunea ta zilnică!
Apucasem să-ți văd, doar o clipâ, fața:
păreai trist, dar cred că erai doar îngândurat...
erai obosit, dar păreai plin de iubire...!
Te-am petrecut cu privirea, o vreme,
și am spus încet, doar pentru mine, că,
deși nu te cunosc, te iubesc atât de mult...
Dar erai prea departe ca să mă mai auzi!
Pe urmă nu te-am mai văzut...
Cât de rău îmi pare că
nu te-am strigat să vii înapoi...
Dacă te-aș întâlni vreodată în vis
te-aș întreba:
cât de mult m-ai iubit atunci?
Atunci când, spontan, dezimvolt
și atât de natural,
mi-ai întins brațele ca să mă ocrotești,
deși, știai precis,
că n-o să mă poți atinge...
că n-o să mă poți atinge atunci...
și... niciodată!
poezie de Iulia Mirancea (10 noiembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre timp
- poezii despre visare
- poezii despre tristețe
- poezii despre stânci
- poezii despre protecție
- poezii despre pantere
- poezii despre ocrotire
- poezii despre cunoaștere
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
1 Girel Barbu [utilizator înregistrat] a spus pe 16 noiembrie 2012: |
Atât de mult încât dacă aș putea m-aș preface într-un măr cu mere roșii văratice, și i-aș invita pe toți trecătorii să arunce cu pietre în mine, până când aș rămânea fără ultima frunză. |
2 geta mares [din public] a spus pe 16 noiembrie 2012: |
Aceasta poezie este ca o tara a dragostei. |
3 M. Arin [din public] a spus pe 16 noiembrie 2012: |
Girele, Ești irecuperabil. Ai avut patru luni șansa unei mari iubiri și tu îi dai înainte cu merele tale cele roșii. Femeile au nevoie de sensibilitate și poezie, dar le mai trebuie și hotărâre, și determinare bărbătească. Altfel își iau cofițele și pleacă. Cât privește invitația ta de a-ți servi un pietroi în cooroana arboricolă, fii sigur că n-o voi face. Pentru că te stimez ca om și te apreciez ca poet. |
4 daniel stanciu [din public] a spus pe 17 noiembrie 2012: |
Un exemplu clasic de tandrete inchipuita. Ea e intr-o pasa vulnerabila (incoltita de pantere). El solitar si (din departare) puternic. Ea il striga. El n-o aude. Merge mai departe spre o chilie daltuita in stanca unde isi descarca masinal tagarza umpluta cu iubire (simbolizata printr-o gramajoara de mere rosii, "domnesti"). Chipul lui zarit pentru o clipa (conditie obligatorie) pare invaluit intr-o aura luminoasa. Sa fi fost iubire acea lumina care ii infasura ca un stergar diafan marul de pe umeri? Desigur? De fapt "totul" s-a intamplat altfel. Ea l-a strigat de la mare departare (situata dincolo de hotarul audibilului) si el si-a intors "chiar" in acel moment chipul spre ea. A fost mai mult decat o coincidenta. A fost un moment de gratie, un strop de eternitate picurat in cupa de amar o vietii. Stropul ala a fost de ajuns ca sa-i schimbe gustul licorii. Ea mai poate fi iubita, ergo viata merita traita. Case Closed! Iubirea e perseverenta, Iulia. Daca strigi o data si nu raspunde, e pentru ca vrea (si mai ales, fiindca trebuie) s-o mai strigi o data (intr-un fel poemul asta e a doua chemare, dar din pacate, una catre trecut, nu catre viitor). Asa e si cu iubirea de Dumnezeu pe care o tot invoca barbatul din poezia dvs. Dumnezeu nu e o telefonista de la 112. Cauta-L pentru El, nu pentru tine (sa te scape de pantere sau de filoxere). Si atunci va veni pentru tine. |
5 Madame [din public] a spus pe 17 noiembrie 2012: |
Un comentariu alambicat, textul fiind plin de ambiguități de referință. Chiar nu înțeleg de ce vă place să cultivați echivocul. |
6 daniel stanciu [din public] a spus pe 18 noiembrie 2012: |
Domna, referintele mele sunt clare. Ea e poeta, el e anahoretul vesrificator. |
7 Madame [din public] a spus pe 18 noiembrie 2012: |
Domnule, iarăși ați dat un răspuns abscons. Cultivați în continuare ambiguitatea referențială. Ar fi indicat să evitați folosirea pronumelor "ea" și "el", altfel cititorii ar fi înclinați să creadă că dumneata ești pustnicul poetastru. |
8 daniel stanciu [din public] a spus pe 19 noiembrie 2012: |
Imposibil, doamna! Eu sunt un comentator, nu un stihuitor. Cititorii avizati stiu exact care e personajul masculin care practica iubirea solitara (nu in closet, Doamne pazeste, ci in chilie). |
9 Madame [din public] a spus pe 20 noiembrie 2012: |
Orice e posibil, dacă mă gândesc că stihurile de dragoste dedicate subsemnatei nu erau simple comentarii. Și doar le-ați scris în "chilia" de la marginea capitalei... |
10 daniel stanciu [din public] a spus pe 20 noiembrie 2012: |
Ma confundati, doamna. Eu am scris cel mult trei poezii de dragoste. Doar poeziile de la a 7-a incolo va sunt dedicate dvs. |
11 Madame [din public] a spus pe 20 noiembrie 2012: |
Sunt profund impresionată că n-ai pierdut din memorie faptul că am venit pe lume când dumneata erai elev în clasa a șaptea. Ce pot să spun?... Slavă Domnului că m-am născut cu tichia pe cap, însă nu mă socotesc satisfăcută numai pentru faptul că mi-ai închinat trei poezii de dragoste de clasa întâi! |
12 MoșEne [din public] a spus pe 28 noiembrie 2012: |
Această poezie e cea mai izbutită din tot ce a scris până în acest moment autoarea și una din cele mai bune postate în luna noiembrie 2012, pe Citatepedia. |
13 geta mares [din public] a spus pe 28 noiembrie 2012: |
Da, asa este.O felicit pe autoare, dar si pe comentator. |