Iubire adevărată (devotament): să-ți iubești partenerul, mai ales atunci când e vinovat!
aforism de Iulia Mirancea (5 noiembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Votează! | Copiază!
Antologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Nu este introdusă data nașterii pentru Iulia Mirancea. [Vezi aforisme despre iubire, aforisme despre vinovăție, aforisme despre adevăr sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
1 G. GEORGE [din public] a spus pe 4 decembrie 2012: |
| D-na IUlia, daca tot nu aveti demnitate umana, macar ocupati o demnitate inalta in stat? |
2 Betty Marcovici [utilizator înregistrat] a spus pe 4 decembrie 2012: |
| Iubirea este un har, un dar de la Dumnezeu, dar orice dar are un preț. Doamna Iulia Mirancea, sunteți un om demn de tot respectul. Vă mulțumesc. |
3 daniel stanciu [din public] a spus pe 4 decembrie 2012: |
| Oare nu exista vinovatii inexpiabile in iubire, Iulia? Gandeste-te la iubirea lui Dumnezeu fata de om. In ciuda bunatatii sale Dumnezeu nu-i iarta pe cei care I-au dispretuit iubirea. |
4 Madame [din public] a spus pe 4 decembrie 2012: |
| Dacă ierți, te ridici mai presus de cel care a greșit față de tine. Nu mă refer la devotament, ci la faptul de a acorda a doua șansă celuilalt. A treia șansă, deja e prea mult, individul nu a conștientizat că a greșit. |
5 Iulia Mirancea [autorul] a spus pe 4 decembrie 2012: |
| "Vinovății inexplicabile"? Foarte interesant! Am încercat de curând să înțeleg, dacă eu însămi sunt vinovată și, dacă vinovăția mea este explicabilă. Bineânțeles că mi-am găsit o mie și una de circumstanțe atenuante, înclusiv dreptul de a fi vinovată; pe urmă am găsit o altă ipoteză: dar dacă, de fapt, nu sunt vinovată? "Dumnezeu nu-i iartă pe cei care i-au disprețuit iubirea"! A-ți fi disprețuită iubirea? Iată un prag exclus! |
6 G. GEORGE [din public] a spus pe 4 decembrie 2012: |
| D-na Iulia! Daniel a vrut sa spuna altceva decat ati inteles dvs. A spus ca, daca D-zeu nu lasa nimic de neispasit, nici dvs nu trebuie sa-l iertati pe cel care v-a dispretuit iubirea, ci sa-l pedepsiti. P.S. Termenii inexpiabil si inexplicabil sunt asemanatori ca forma, dar diferiti ca sens. |
7 Iulia Mirancea [autorul] a spus pe 4 decembrie 2012: |
| "Vinovății inexpiabile"? Mii de scuze, stimate domn Daniel! Ce înseamnă să citești în fugă! Am dat un cuvânt excepțional de frumos pe unul banal! De-aia mă uitam ca pinguinu' la baliză și nu rumegam nimic! Mea culpa! Acum, altă gâscă în cea traistă: ispășirea disprețului față de iubirea cuiva ...! Interesant subiect! Numai că, citatul meu are altul! |
8 daniel stanciu [din public] a spus pe 5 decembrie 2012: |
| Nu, Iulia. Subiectul e acelasi. Problema e : ce poti si ce nu poti ierta intr-o iubire veritabila, sacrificiala. Fiindca, repet: nici chiar Dumnezeu cel infinit de bun si iubitor nu iarta totul. |
9 Lucian Velea [webmaster] a spus pe 5 decembrie 2012: |
| S-ar putea ca Dumnezeu să ne ierte tot, dar să nu ne iertăm noi propriile păcate. |
10 Iulia Mirancea [autorul] a spus pe 5 decembrie 2012: |
| Uite cum mă seduceți și mă faceți să vă ... zâmbesc iar (și iar; și iar), domnule Lucian Velea! Excepțional, dacă nu-l "adăugați", îl adaug eu căci, vreau să-l votez! |
11 Lucian Velea [webmaster] a spus pe 5 decembrie 2012: |
| N-aș băga mâna în foc că ideea îmi aparține. S-ar putea să o fi citit pe undeva. |
12 Iulia Mirancea [autorul] a spus pe 5 decembrie 2012: |
| Da, recunosc Domnule Daniel: nu poți ierta totul! Nu poți ierta totul pe moment! Aveți dreptate: numai iubirea absolută este compatibilă cu jertfa! Dumnezeu, nu iartă totul? Noi credem că, nu ne iartă Dumnezeu și, avem impertinența să pretindem că ne pedepsește (pe drept sau pe nedrept)! Dar, de fapt, noi nu respectăm niște reguli elementare, care, ne-ar scuti de suferință, eșec, fatalitate! Divinitatea ne-a făcut neprihăniți și ne-a lăsat să alegem iar noi am ales prihana (vezi Biblie, pomul binelui si al răului)! Și acum Îl învinovățim pe El, de alegerea noastră! Dacă nu n-ar fi dat dreptul alegerii, I-am fi reproșat că e un Dumnezeu totalitar! Poate, Dumnezeu nu ne iartă, așa cum spuneți dar el, spre deosebire de noi (ce tupeu pe mine, să mă compar cu însuși Creatorul), totuși, Vrea (în exclusivitate) și a găsit chiar, un "pretext" pentru aceasta: jertfa! Totuși (caut subterfugii), chiar și noi, ne lăsăm "omărâți", adesea, de semenii noștri, pentru a-i putea ierta! Așadar, cel ce-ți disprețuiește iubirea, poate fi iertat? Eu cred că, da! Pentru că, există pentru orice greșeală, prezumția de nevinovăție: poate n-a avut cea mai bună percepție într-un anumit moment; poate a crezut că i se cuvine lui un anumit lucru (toți avem drepturi, nu?)! Uneori, credem că nu putem ierta! Dar: nu putem ierta în acel moment (nu suntem destul de raționali); în momentul următor, vom găsi motivația compatibilă iertării! Credem că nu putem ierta dar, NU trebuie să mai credem aceasta! Neiertarea duce la răzbunare, suferință, moarte! Nimic pe Pâmânt, nu trebuie condamnat la neiertare! |
13 Viorel Muha [din public] a spus pe 5 decembrie 2012: |
| Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți! Biblie Iubirea "devotament" poate fi de multe feluri. Poate fi condiționată, poate avea o logică legată de libertatea cuiva, etc. In general aceast tip de iubire este acordat de ființele inferioare celor superioare. A iubii un vinovat, fără a încadra vinovăția sau a o conștientiza pe o anumită scară de periculozitate, poate fi incapacitatea de a putea aprecia valorile, etc. Iubirea este o naivitate totală, este o recunoștință vinovată sau o recunoștință de salvare, este o incoștiență fără margini sau un atribut legat de o matrice în care te poți regăsi, indetifica și simții fericit? Unii oameni iubesc animalele, alții natura sau pe Dumnezeu! Cand acorzi iubirea cuiva a cărui existență nu o poți verifica, direct sau indirect și a cărui putere o consideri totală, nu înseamnă că scutește pe cineva de actul vinovăției! Dumnezeu fiind un total absolut, înseamnă că este un partener, că vrem sau nu al oricăruia dintre noi. Dumnezeu poate fi iubit ca partener? Dumnezeu ca partener poate fi vinovat? Mulți se declară la modul fanatic iubitori de Dumezeu și nu la modul logic, ceea ce duce chiar și la crimă. Cazul Tanacu, inchiziția, cucerirea Americi cu biblia în mâna stângă și în drepta cu sabia, etc. Ce putem învăța din acest citat? Poți iubi sau fi devotat unui criminal? |
14 daniel stanciu [din public] a spus pe 5 decembrie 2012: |
| Un Dumnezeu atotateiertator e un Dumnezeu care nu merita venerat. Exista o masura in toate. Trebuie sa fie si o limita a iertarii, daca vrei ca iertarea sa mai aiba o noima morala. Creatorul nu l-a iertat pe Adam ci l-a pedepsit, alungandu-l din Rai. Totusi, in marea lui bunatate i-a lasat sansa ispasirii. Apropape ca nu exista fapta umana care nu poate fi ispasita prin penitenta, prin restaurare morala. Sinucderea e cel mai mare pacat, un pacat inexpiabil fiindca nu da posibilitatea sufletului sa-si ispaseasca vina in acesta viata. Iertarea umana ar trebui sa urmeze pe cat ne sta noua in putere (iar putere spirituala inseamna diminuarea egoului, a trufiei) acest pattern divin. Ca sa aiba un sens iertarea n-ar trebui sa fie unilaterala. "MItica ai fost un neam de traista, dar te absolv de pacate!" Tantzo, nu fii atat de mizericordioasa! Mitica trebuie sa faca ceva ca sa merite iertarea, altfel spus trebuie sa-si ispaseasca vina. A acorda iertarea in cazul in care ti s-a facut o nedreptate, fara sa lucrezi in vederea indreptarii celui care a comis-o, e o fapta imorala. Nu-l iubesti pe cel pe care nu vrei sa-l indrepti! O mama care is iarta o drasla neconditionat e din punct de vedere moral o calamitate. |
15 Lucian Velea [webmaster] a spus pe 5 decembrie 2012: |
Iertarea nu exclude pedeapsa. Îți ierți copiul, dar tot îl lași câteva zile fără televizor, ca să simtă consecința boacănei.  |
16 Vedetot Ion [utilizator înregistrat] a spus pe 5 decembrie 2012: |
| Nimeni nu și-a pus problema partenerului invocat de autoare. Partener, poate să fie un coautor la o crimă. Partener poate să fie un tovăraș de drum, partener de hoție, partener de pat, partener de etc., etc. La ce categorie de partener se face referire în text? Abia după aceea putem vorbi de iertare și de iubire. |
17 Iulia Mirancea [autorul] a spus pe 5 decembrie 2012: |
| Partenerul de viață! |
18 Madame [din public] a spus pe 5 decembrie 2012: |
| Doamnă Mirancea, în cazul în care partenerul de viață v-a disprețuit iubirea, chiar dacă îl iertați, părerea mea este să nu admiteți circumstanțe atenuante, ci să adoptați sancțini față de el, altfel nu se va conforma de bunăvoie să respecte caracteristicile esențiale ale căsniciei. Măsurile drastice, dar justificate, sunt necesare prin faptul că determină partenerul să revină la respectarea ogligațiilor conjugale. Fiindcă toți avem drepturi, dar să nu uităm că avem și obligații. |
19 Iulia Mirancea [autorul] a spus pe 6 decembrie 2012: |
| Doamnă, dumneavoastră faceți o confuzie: în comentariile 3 și respectiv 8, stimatul domn Daniel Stanciu se referă la ceva anume, iar eu am înțeles și, în comentariul meu (12), am atins acest subiect! Citatul meu se referă la iubirea partenerilor unui cuplu iar sursa de inspirație este străină vieții mele particulare! Deci, nu trebuie să vă îngrijorați, de o eventuală dizarmonie a "căsniciei" mele! (?) |
20 G. GEORGE [din public] a spus pe 6 decembrie 2012: |
| D-na Iulia, NU ati inteles textele lui Daniel, ci ati fost ajutata sa le intelegeti. Este o diferenta, totusi. Sa pun nervozitatea dvs pe seama faptului ca nu reusiti sa excelati dpdv intelectual in fata lui Daniel? |
21 daniel stanciu [din public] a spus pe 6 decembrie 2012: |
| Vedetot: evident e vorba de "partenerul" de viata. Cuvantul "iubire" ar trebui sa te edifice in privinta referentialului termenului cu pricina. Iulia: sa zicem ca e vorba de un cuplu heterosexual oarecare. El (partenerul) se face vinovat de ceva. Ea, ingaduitoare, continua sa-l iubeasca. Dumneata pretinzi ca asta e de fapt iubirea autentica (abnegatia). Eu sustin ca nu-i asa din doua motive: a) Sunt vini care nu pot fi iertate (infidelitatea repetata, molestarea zilnica, indiferenta cronica, neimplicarea oblomoviana in viata domestica etc.) intrucat contravin flagrant clauzelor contractului spiritual numit iubire. Daca celalalt e "partener" ar trebui sa presteze o minima (si decenta) reciprocitate. b)Sunt vinovatii veniale (care pot fi iertate), insa iertarea trebuie facuta in folosul iubirii. Partenerul in culpa trebuie sa ramana demn de iubire. Ca atare, abaterea lui de la "legile" iubirii (fidelitate, incredere, daruire) trebuie indreptata. Metoda "te iubesc chiar si asa" e buna, numai daca produce cainta vinovatului si revizuirea conduitei sale. Sa iubesti un ticalos, un bataus, un betiv sau un afemeiat incorigibil inseamna sa devalorizezi cel mai nobil sentiment, sa-i anulezi frumusetea morala. O iubire veritabila e intretinuta de faptele ambilor parteneri. Iubirea care nu cere celuilalt nimic, nu valoreaza nimic. E o patima oarba. |
22 Piatra de încercare [din public] a spus pe 6 decembrie 2012: |
| Am o nedumerire stimată autoare: răspundeți unui "comentator" - "Partenerul de viață", apoi în comentariul nr. 19, citim negru(gri) pe alb: "sursa de inspirație este străină vieții mele particulare". Care edte rațiunea, și, mai ales logica? |
23 Vedetot Ion [utilizator înregistrat] a spus pe 6 decembrie 2012: |
| Daniel, cuvântul iubire are mai multe semnificații : una e să iubești carnal, și alta spiritual. Citatul poate fi interpretat în ambele sensuri, dar nu știu de ce am senzația că autoarea a avut în minte în primul rând, prima variantă. Despre iubire se poate vorbi zile și nopți la rând, fără a epuiza "subiectul" |
24 daniel stanciu [din public] a spus pe 7 decembrie 2012: |
| Vedetot, revezi conotatiile pe care le-ai mentionat pentru partener si apoi gandeste-te cate au legatura cu iubirea oblativa (jertfelnica) de care vorbeste d-na Iulia. |
25 Iulia Mirancea [autorul] a spus pe 7 decembrie 2012: |
| Domnule Daniel Stanciu, acest comentariu este un comentariu horror și este mai puțin inspirat ca de obicei! "ticălos, bătăuș, afemeiat"? O horrible! De la un citat despre iubire am ajuns la efectele dezumanizării? Eroii citatului meu sunt două persoane cu standard moral și spiritual superior iar subiectul său este, de fapt, o vinovăție fără ... prihană! Există iubiri și iubiri, domnule Daniel Stanciu! Ar putea exista iubiri, vinovate de prea multă iubire! Există vinovății confiscate de iubire și iubiri confiscate de vinovăție! Atunci când ne confruntăm cu vinovăția, trebuie să știm precis, ce vrem să facem cu ea: putem s-o lăsăm să ne transforme iubirea într-o groapă de gunoi menajer sau dimpotrivă, în pragul către ultima treaptă (ascendentă) a iubirii! P. S. Hotărâți-vă, cum vă adresați: Iulia (deci tu, nu "dumneata") sau Doamna ... și, dumeavoastră, așa cum mă adresez eu! Nu mă deranjează nici una dintre aceste două variante! Dar "dumneata" nu este formulă de politețe și nu-mi place! |
26 daniel stanciu [din public] a spus pe 7 decembrie 2012: |
| Doamna, de ce nu spuneti asa? Va referiti, asadar, la "vinovatie fara prihana" eventual la "vinovatii confiscate de iubire", daca nu chiar la "iubiri confiscate de vinovatie"? Pai, atunci totul e clar! Sunt execedat de complexitatea (babilonia) subiectului! Ridicati problema la altitudini pe care aparatul meu de zbor intelectual nu le poate atinge. "Iubiri vinovate de prea multa iubire" - la un partener de sex masculin? Imposibil doamna! Sau poate ca e totusi posibil... Excesul de sensibilitate la masculi... Hmmm. Ce spui batrane Siggy? Emasculare sau invertire? |
27 Vedetot Ion [utilizator înregistrat] a spus pe 7 decembrie 2012: |
| "(...) o vinovăție fără... prihană!"(?) "vinovății confiscate de iubire și iubiri confiscate de vinovăție!". Mare mai e grădina iubirii și a vinovăției (?) |
28 Madame [din public] a spus pe 7 decembrie 2012: |
| Domnule Stanciu, mă simt măgulită că apelați la vastele mele cunoștințe în domeniul psihanalizei, în ceea ce privește afectele masculilor. În primul rând, vreau să vă trag o săpuneală: vă rog să nu mă mai chemați cu apelativul "bătrâne", chiar dacă considerați că am caracterul moral al unei persoane trecute de epoca tinereții. În al doilea rând, nu există masculi plini de sensibilitate, ci doar muieri de o sensibilitate maladivă. Mai mult, emasculații și invertiții nu sunt "masculi", primii fiind bărbăței, iar cei din urmă, femei. |
29 daniel stanciu [din public] a spus pe 8 decembrie 2012: |
| Doamna, nu v-am adresat nicio intrebare. Vorbeam cu un venerabil medic austriac: Sigmund Freud, asa, ca de la pacient la doctor. Barbatii in cauza erau niste masculi "nominali", inregistrati cu cifra 1 in actele de identitate. Cei din a doua categorie nu sunt femei, decat daca isi pun partile erogene la bataie. Doar invertitii pasivi sunt femele, cei activi sunt barbati care iau prea in serios solidaridatea de gen. |
30 Madame [din public] a spus pe 8 decembrie 2012: |
| Domnule Stanciu, vasăzică masculul "nominal" ești dumneata. Eu știu cu cine vorbeai. Ai pomenit de înregistrarea cifrei 1 în actul de identitate pentru a ne convinge că ești bărbat. Știu că nu faci parte din categoria invertițlor. Chiar așa am spus în comentariul meu anterior, dar nu ai fost atent la sensurile cuvintelor "bărbățel" și "mascul". Acum să trecem la lucruri mai serioase. Doamna Mirancea a spus: "Dar "dumneata" nu este formulă de politețe și nu-mi place!" Exemplific: Eu, tu, el, ea, noi, voi, ei, ele sunt pronume personale propriu-zise. Dumneata, dumnealui, dumneaei, dumneavoastră, dumnealor sunt pronume personale de politețe. Excelența Ta, Înățimea Ta, Preasfinția Ta, Luminăția Voastră sunt formule reverențioase, se folosesc oficial și protocolar (spre pildă, Excelența Sa ....., Președinte/Ambasador/Consul al .....) Ca atare, eu mă adresez cu respect fie că spun: "Dumneavoastră nu aveți nicio idee despre sensurile cuvintelor. Aveți idee despre formele cuvintelor.", fie că mă exprim astfel: "Dumneata nu ai nicio idee despre semantică. Ai idee despre morfologie." În facultate, majoritatea profesorilor mei se adresau studenților cu formula de politețe "dumneata". Asta nu înseamnă că profesorii nu respectau studenții. Mai ales că se spune: studentul nostru, stăpânul nostru. Deci, e musai ca studentul să fie tratat cu respect. Doamnă Mirancea, problema este că ați blamat o persoană care v-a tratat cu respect, și asta din neștiință. Nu cumva vă deranjează faptul că domnul Stanciu vă ține la respect? Faptul că dumneavoastră nu vă place formula folosită de dumnealui este o altă poveste. |
31 Iulia Mirancea [autorul] a spus pe 5 ianuarie 2014: |
| Domnule Daniel, cel trist și mic Mic? O, nu, nicidecum! Monsenior! Sfințească-se numele domniei voastre! Și nu mă duceți pre mine-n ispita cea grea! Oare veți fi trecut domnia voastră, mon cher, pe aici, cândva ... și-mi veți fi dat un Veto necruțător, când de fapt, vă era la îndemână viziunea kantiană? Păi, e frumos, domnule Daniel? Și, e drept s-o luați la bani mărunți pe regina Angliei, cu bucolicul, dumitale? V-am mai spus: mie, rusticul dumneata îmi sare-n ajutor, doar când tre să fiu (păcătoasa de mine) zeflemitoare și cârcotașă! În rest ... nu-l recunosc! Inventați o scuză (oricare) pentru orgoliu și agățați-vă de una din parâmele: dumneavoastră mai consistentă- sau tu mai șic-; dar, atenție, pentru tu, ar fi de dorit (adică musai), să-mi șutiți încuviințarea! Altfel, nu-mi dau obolul! Dar, să revenim la ... iertăciunile noastre! Și zic, întru iertare, cam așa: atunci, când mi s-a arătat ăst nesperat supliciu moral de iubire a greșitului, cum ziceți că zice Kant, habar n-am avut, că el, marele Kant, era alăturea de mine! Ba chiar și genialul G.K. Chesterton, care, de prin 1900 ne tot cicălește: A iubi înseamnă să iubești ce e de neiubit. A IERTA ÎNSEAMNĂ SĂ IERȚI CE E DE NEIERTAT. A crede înseamnă să crezi ce e de necrezut. A spera înseamnă să speri când totul pare fără speranță. Sperați, domnule Daniel, că: eu mă iert pe mine însămi, oricât de mult v-aș iubi pe dumneavoastră, ca semen al meu, taman atunci (destul de des) când sunteți de neiubit! Ia uite: se-ntoarse la mine Dumnezeu-Bunul, cu fața lui cea zâmbitoare! Mulțam, Doamne! |