Gânduri ruginite
dispre munte dealul coboară vise
văile cuibăresc cețuri
sărutul frunzei atinge pământul și geme
un ochi de apă privește luna întoarsă
cerul lacrimează cu stele
gheara păsării nu doarme
sugrumă răsăritul și totuși o sageată de lumină scapă
apoi toate inundă lumea
sânul femeii suspină, geamul ferestrei tremură
apăsarea doare și-și dorește iubire
focul urăște întunericul și-l alungă
roata grea a lumii răsucește pământul
dinspre toamnă cu picături de ploaie rece
și-ncuie vara trecută
frunzele mor, pământul se îmbracă cu promoroacă
apusul se stinge, iar eu împart lumea mea în două
o parte o pun pe pântecul tău pentru altă viață
târziu noaptea se sparge spre lumină
încă nu dormi și buzele îți cerșesc mai multă dăruire
înghesuit într-o ruptură de timp cârpită
mă străduiesc
să nu car bolovanii din mine, să curăț lumina de resturi de întuneric
încă aștept răstignirea
nu vreau să mă transform în praful ce vântul îl răsuceste-n iele de noapte
cuvântul strigă pe străzile vieții, coșuri cu fum nu mai există!
salvați suflete iubind, coșmarul nu se mai termină
un tramvai bolcăne pe șina veche și mă trezește
din lumea unui vis, a unei dimineți de toamnă
fără tine!
poezie de Viorel Muha (octombrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre întuneric
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre somn
- poezii despre noapte
- poezii despre frunze
- poezii despre văi
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.