Cea mai bună definiție a lui Dumnezeu a dat-o El Însuși: "Eu sunt Cel ce sunt!"
Mihail Mataringa (17 septembrie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Votează! | Copiază!
Vezi citate despre superlative, citate despre religie sau citate despre Dumnezeu
1 daniel stanciu [din public] a spus pe 12 octombrie 2012: |
| Hegel considera ca acesta definitie a lui Dumnezeu e cea slaba (mai saraca in continut) dintre toate. Findca Dumnezeu nu e doar Fiinta, faptul inertial de a fi. faptul ca este si nu pote sa nu fie este prestatia cea mai modesta a Creatorului. O definitie mai buna decat cea pe care o gasim in cartea sfanta a evreilor ii apartine lui Aristotel: Dumnezeu e Actul pur. Stagiritul surprinde in acesta formula caracterul activ, dinamic al divinitatii. Dumnezeu nu e fiinta incremenita, ci Spirit care se afirma pe sine negandu-si in permanenta ek-sistenta (manifestarile sale), altfel spus: creand si re-crand. |
2 Mihail Mataringa [autorul] a spus pe 8 ianuarie 2013: |
| Dacă Dumnezeu e atoateștiutor, cum o fi reușit "performanța"de a da cea mai slabă definiție tocmai propriei Persoane, în viziunea lui Hegel?Poate un muritor de rând să dea o definiție mai bună despre El, decât El însuși? |
3 daniel stanciu [din public] a spus pe 9 ianuarie 2013: |
| MM, ce te face sa crezi ca Dumnezeu s-a numit pe sine: "Eu sunt cel ce sunt."? Marturia d-lui Moise. E cam putin. Oamenii credinciosi sunt firi exaltate. De multe ori li se pare ca vad si ca aud lucruri care altora (cu un ritm cardiac normal) le scapa. Dar sa admitem ca Dumnezeu s-a definit pe sine astfel. Insa e o definitie provizorie, de lucru. Moise i-a solicitat Celui de nenumit, cum sa-l prezinte celor care nu cred in El. Ce-ai fi vrut sa raspunda: "Sunt cel care ii arunc in cazanul cu smoala pe toti care nu credeti in Mine." Ar fi fost cam devreme sa le deconspire acest "adevar". Oamenii aia chiar nu credeau in El, si cu atat mai mult in smoala cea vesnic incinsa. Asa ca s-a multumit cu o prezentare neutra, de prima instanta: Eu sunt cel ce sunt". Ce vreau Eu de la voi, o sa va spun cu alta ocazie. Credinta inseamna rabdare, asteptare, speranta. Fiindca daca El este cel ce este, insemna ca noi nu suntem ceea ce aparent suntem. Iar ca sa fim cu adevarat trebuie sa il cunoastem pe Cel care reuseste sa fie identic cu sine. Etc. etc. |
4 M. Arin [din public] a spus pe 10 ianuarie 2013: |
| "Eu sunt cel ce sunt", departe de a fi o definiție, e mai degrabă un calambur. Sună frumos, ca orice calambur, dar nu spune nimic. E ca și cum ai afirma: Un copac este un copac. Definiția nu a dat-o Dumnezeu. Cel ce crease un Univers infinit nu simțea nevoia să se definească în fața unor păstori de capre. El, vorba lui Spinoza, era totul. Calamburul, excelent articulat, a fost ticluit de înțelepții rabini. Nu are legătură cu stenogramele lui Moise |
5 daniel stanciu [din public] a spus pe 10 ianuarie 2013: |
| Ba e o definitie, Mariner care precizeaza ca Dumnezeu e Fiinta imuabila, eterna. Dumnezeu e identic cu sine, spre deosebire de lucruri care, supuse devenirii, nu sunt ceea ce sunt (prin trecutul lor nu mai sunt, iar prin viitor nu sunt inca). Daca tot l-ai pomenit pe Spinoza: Fiintarile (lucrurile create) sunt niste moduri (modificari) ale fiintei unice. Ca atare ele, nu sunt in sine, ci numai prin raportare la Fiinta (substanta) |
6 M. Arin [din public] a spus pe 11 ianuarie 2013: |
| Ba nu e o definiție, Danilo! Ar trebui să pleci de la definiția definiției. O definiție trebuie să conțină informația NECESARĂ ȘI SUFICIENTĂ pentru a înțelege obiectul definit. Analizează "Definiția" în discție: "Eu sunt cel ce sunt". De unde deduci tu, Danilo, că Cel ce este este "Ființa imuabilă, eternă." Nu din enunț, ci din vasta bibliografie religioasă pe care ai răsfoit-o. Nu numai Dumnezeu este identic cu sine. Treaba e valabilă și pentru tine. E suficient să scrii: stanciu e stanciu. Revin iar la Spinoza. Dacă toate ființările sunt modificări ale Ființei Unice, atunci Dumnezeu e îndreptățit să scrie: "Eu sunt Totul". Îi propun această definiție lui Ionuț Caragea care, copil fiind spunea că vrea să se facă Dumnezeu. De aceea e atât de grea specia literară numită definiție. Trebuie să se înscrie în perimetrul necesar și suficient. |
7 daniel stanciu [din public] a spus pe 11 ianuarie 2013: |
| 1) Ba e o definitie. In ea se precizeaza ca Dumnezeu e Fiinta identica cu sine. Fiintarile (lucrurile limitate) "sunt" (au fiinta) doar prin raportare la Cel este. Deci, dintr-un punct de vedere, ele nu sunt (n-au o existenta de sine statatoare). Eu sunt identic cu mine din punct de vedere logic, nu ontologic. Eu nu sunt capabil sa realizez toate potentele (posibilitatile de manifestare) mele. Ca atare nu sunt si ceea ce as putea sa fiu. Pe de alta parte nu pot sa ignor poriectele mele neimplinite atunci cand ma definesc. Sunt nu doar ce am reusit sa fac din mine, ci si ce n-am izbutit sa realizez. Spre deosebire de om (in ipoteza ca eu as fi unul) Dumnezeu e fiinta in act, fiinta pentru care nu exista potente (posibilitati nactaulizate). Altfel spus, Dumnezeu e act pur (Aristotel). 2) Tre sa tii cont Mariner, ca exista termeni ai caror inteles nu poate fi epuizat (acoperit complet) printr-o definitie. Dumnezeu e un astfel de concept. De aceea, nu e de mirare ca nici o definitie a lui Dumnezeu nu furnizeaza un definiens (definitor) adecvat pentru definiendum (obiectul definitiei). Toate definitiile date lui Dumnezeu incalca in mod inevitabil regula adecvarii. (Suprapunerea celor doi termeni ai definitiei nu e niciodata perfecta). 3) Sa revenim la Spinoza: El zice ca Dumnezeu e causa sui (cauza lui insusi). Noi, cei identici si neidentici cu sine, nu avem acest statut ontologic. Acesta lipsa de autonomie ontologica nu ne ingadui sa pretindem ca suntem ceea ce suntem. Suntem ceea ce substanta ne permite (gratie unei necesitati implacabile- potrivit lui Spinoza) sa fim. 4) O ultima observatie: Cartea sfanta e o lucrare ezoterica. N-o poti citi ca pe un tutorial sau ca pe un manual de logica pentru liceu. Ai nevoie de o initiere, de un ocol exegetic. |
8 Cornel [din public] a spus pe 11 ianuarie 2013: |
| Permiteți-mi, stimabililor, să intervin și eu, distant față de părerile dumneavoastră și să-mi exprim propria părere față de expresia: "Eu sunt Cel ce sunt!". Într-un anume fel, aș adopta poziția rabinului care-i dă dreptate și unuia și altuia. Totul depinde de intonația cu care se exprimă propoziția în cauză. În forma exclamativă în care-i dată expresia: "Eu sunt Cel ce sunt!" aceasta vrea și trebuie să fie o definiție. Parcă-l văd pe Moise tremurând la auzul reverberației acestor cuvinte rostite răspicat și pline de mister. Dacă Dumnezeu i s-ar fi adresat lui Moise într-un mod flegmatic, precum vrea domnul Arin să ne convingă, atunci expresia: "Eu sunt cel ce sunt..." ar fi redată cu puncte de suspensie, fiind un răspuns pe care Divinul evită să-l dea. În acest sens nu s-ar putea vorbi despre o definiție ci de o ezitare vizibilă din partea "Celui ce a fost, este și va fi". Desigur că Moise nu a recepționat prea bine definiția lui Dumnezeu întrucât a răspuns rezervat la trimiterea sa în Egipt, pentru a-și salva poporul. Ca să fiu sincer cu mine însumi, aș fi tentat să afirm fără rezerve că Dumnezeu nu poate fi definit, neexistând cuvinte care să-L încapă. Prin urmare le-aș propune celor doi (Daniel si Arin) o rămânere în expectativă. Altfel spus "Eu sunt Cel ce sunt", nefiind nici calambur nici definiție ci mai degrabă un mister de descifrat în dimensiunile transcedentale de dincolo, din viața de apoi. |
9 de la vorbitor [din public] a spus pe 11 ianuarie 2013: |
| "Sunt Pâinea vieții ce-am venit să vă ridic din moarte, Sunt Bob zdrobit și măcinat; sunt Cel venit să poarte. Sunt Trupul frânt și închinat, sunt Jerfa din altare Sunt sânge scurs pentru păcat, sunt Miel pentru iertare. (...) (Daniel Brânzai, "Sunt Cel ce sunt") |
10 daniel stanciu [din public] a spus pe 11 ianuarie 2013: |
| D-le Cornel, Dumnezeu poate fi definit, insa asta nu inseamna ca definitiile ii redau atributele in mod "necesar si suficient". Nu doar esenta (sau daca preferati, misterul) divina e inefabila (nedefinibila in mod adecvat). Iubirea, fericirea, libertatea, natura umana se afla si ele intr-o situatie oarecum asemanatoare. Chiar daca sunt definite si razdefinite intensiunea (continutul semantic) lor prezinta un "ce" care se sustrage tentativei de prindere in navodul conceptual. Dumnezeu n-a incercat sa se fofileze in "interogatoriul" lui Moise si nici nu s-a contaminat de balbaiala interlocutorului sau, repetand ca este cel ce este. I-a spus barbosului ezitant doar ceea ce era suficent sa stie despre El. "Eu sunt cel ce sunt, tu esti fiindca eu ingadui sa fii (nu uita acest lucru!). Raspunsul lui Iahveh nu poate fi comparat cu smecheria lui Ulysse, care, intrebat de Polyfem cine este, a spus: "Nimeni", evitand astfel pedeapsa pentru orbirea ciclopului pomenit. |
11 daniel stanciu [din public] a spus pe 11 ianuarie 2013: |
| Dumnezeu este Fiinta (Parmenide) Dumnezeu e Ideea de Bine (Platon) Dumnezeu e primul motor (Aristotel) Dumnezeu este Fiinta identica cu sine (Vechiul Testament): « este ceea ce este ». Dumnezeu este unum, verum, bonum (filosofii medievali) Dumnezeu este Monada suprema (Leibniz) Dumnezeu este substanta care poseda o inifinitate de atribute (Spinoza) Dumnezeu este fiinta morala desavarsita (Kant) Dumnezeu e omul proiectat in absolutul sau (Feuerbach) Dumnezeu e personificarea fricii de moarte (Kililov un personaj din Demonii lui Dostoievki) Dumnezeu (numinosul) este « ganz andere » (Rudolf Otto) Iata cateva definitii ale lui Dumnezeu. Nu le puteti contesta calitatea de definitii, adica de operatii logice de determinare a intelesului unui concept. Cel mult puteti avea rezerve in ceea ce priveste corectitudinea lor. |
12 Cornel [din public] a spus pe 12 ianuarie 2013: |
| Eu tind să-l cred pe românul Petre Țuțea: "Un filozof care se zbate fie să găsească argumente pentru existența lui Dumnezeu, fie să combată argumentele despre inexistența lui Dumnezeu reprezintă o poartă spre ateism. Dumnezeul lui Moise este neatributiv. Cînd îl întreabă Moise pe Dumnezeu: Ce să le spun ălora de jos despre Tine? Dumnezeu îi spune: Eu sunt cel ce sunt." Dumnezeu nefiind atributiv este și indefinibil. Domnule Stanciu, definițiile de mai sus pe care le-au dat oamenii, renumiți în felul lor, sunt contradictorii. Putem spune ceea ce nu este Dumnezeu dar nu putem afirma ceea ce El este. Așa cum marea nu poate încăpea într-un pahar, nici Dumnezeu nu încape într-o definiție. |
13 daniel stanciu [din public] a spus pe 12 ianuarie 2013: |
| Domnule Cornel, probabil ati auzit despre cele doua cai de cunoastere a lui Dumnezeu: catafatica (pozitiva) si apofatica (negativa). Prima e una "atributiva", care incearca sa aproximeze esenta lui Dumnezeu prin intermediul unor concepte: Adevar, Lumina, Unul, Bine etc. Catafatismul e fara discutie un mod (imperfect, e adevarat) de transpunere in limbaj conceptual a Cuvantului ce e mai presus de cuvinte. Cunoasterea lui Dumnezeu e un urcus fara sfarsit, iar definitiile (numirile) sale sunt doar trepte (primele) in acest itinerariu spiritual. Repet, d-le Cornel. Exista o inadecvare a limbajului la realitate. Si nu ma refer doar la realitatile sacre, transcendente, ci si la cele situate in "cercul nostru stramt". Iubirea are si ea un miez inefabil. Asta nu inseamna ca nu poate fi imbracata in straiele prea stramte ale limbajului nostru, altfel spus definita. Ca sa fiu mai "tehnic". In logica nu pot fi definite "genurile supreme" (notiuni care nu pot fi subordonate altora). De plda, Conceptele de "fiinta" sau de "lucru" sunt genuri supreme. Din punct de vedere logic, Dumnezeu, fiinta suprema nu e un gen suprem. |
14 Cornel [din public] a spus pe 12 ianuarie 2013: |
| Întradevăr, limbajul e cea mai inadecvată formă de a prinde în hățișul său noțiunile de "Absolut", "Superlativ" "Suprem" etc. Acestor termeni li se poate interzice până și apariția în formă articulată, de teama că cineva ar avea pretenția intuitivă a atingerii, a apropierii de sau a înțelegerii esenței divine a "Celui mai presus de toate cele" (noțiune vagă, nu definiție). N-am auzit de calea "catafatică" (pozitivă) și cea "apofatică" (negativă), domnule Stanciu. Având însă o pregătire tehnică pot face o analogie între catafatic și modelul "inductiv" al cunoașterii, respectiv între "apofatic" și modelul "deductiv". Nu mi se par bune categorisirile din paranteză: catafaticul = pozitiv și apofaticul = negativ, întrucât inductivul (catafaticul) e drumul novicelui spre desăvârsire (un pionierat), pe când deductivul (apofaticul) e drumul liderului spiritual printre alternativele care-i stau la îndemână. Personal aș atribuí apofaticului plusul și catafaticului minusul. După părerile aceluiași Petre Țuțea, Adevărul este cel revelat, nu cel dobândit prin eforturi proprii. Aceasta-i calea ortodoxă, dogmatică, bătută-n cuie și de ce nu, mai pozitivă decât bâjbâitorul catafatic prin ceața atâtor incertitudini . Cu toate acestea, nu putem restrânge nimănui drumul către nirvana intuitivă proprie, altfel spus, către felul în care-L înțelegem și ne este accesibil Dumnezeu, fiecăruia dintre noi. |
15 daniel stanciu [din public] a spus pe 12 ianuarie 2013: |
| Denumirile "teologie afirmativa" (catafatica) si negativa (apofatica) sunt consacrate. Le regasim la unul din cei mai importanti teologi crestini Dionisie Areopagitul. El distinge intre teologia catafatica (numita astfel fiindca recurge la afirmatii) si teologia apofatica (care se serveste de negatii). Prima incearca sa determine natura divina (sa spuna ce este Dumnezeu), cealalta isi propune sa se apropie de misterul divin prin eliminarea (purificare) oricaror atribute care tin de lumea creata (si de limitarea intelectului nostru). Teologia necgativa porneste de la presupozitia ca Dumnezeu e ingcognoscibil. Ca atare, a-l « cunoaste » pe Dumnezeu inseamna a renunta progresiv la tot ceea ce ratiunea noastra considera ca ar putea sa atribuie (sa reflecteze cu suficienta fidelitate) esentei divine. Dumnezeu e transcendent, adica e dincolo de tot ce mintea umana poate sa conceapa. Ca atare nu e nici Lumina,, nici Adevar, nici Bine, nici Absolut, nici Fiinta., nici Vesnicie etc. Pornit pe calea apofatica spiritul uman se elibereaza treptat de limitarile intelectului (de lanturile lui cauzale si categoriale) ajungand sa contemple « lumina suprafiinteala » intunericului divin. In apofatism cunoasterea lui Dumnezeu se converteste in traire (sau experienta) a lui Dumnezeu. E depasit astfel dualismul (adica separatia) subiect (i. e. persoana umana)-obiect (i. e. ipostasele divine) specific oricarei cunoasteri. Analogia dvs. Catafatic- apofatic / inductiv-deductiv nu incorecta. Cele doua tipuri de cunoastere deductiva, si inductiva orientate spre obiectul numit Dumnezeu se inscriu in sfera catafaticului. |