Iubirea mea și-a pus mărgele
Iubirea mea și-a pus mărgele
Pe furiș.
Credea poate că așa
N-o să se mai uite nimeni
Nepoftit
În ochii ei.
Mărgele verzi...
Iubirea mea și-a pus mănuși
De dantelă.
Credea poate că așa
N-o să-i mai vadă nimeni
Nesilit
Mâinile-n tremur.
Mănuși negre...
Iubirea mea s-a dat cu ruj
Colorat.
Credea poate că așa
N-o să-i mai caute nimeni
Nedorit
Buzele pale.
Ruj roșu...
Iubirea mea s-a dat cu fard
De jenă.
Credea că poate așa
N-o să-i mai prindă nimeni
Nefiresc
Obrajii moi.
Fard aprins...
Iubirea mea și-a pus tăcere
Pe intenții.
Credea că poate așa
N-o să-i mai vândă nimeni
Nechemat
Cuvinte goale.
Tăcere adâncă...
poezie de Gabriela Chișcari (31 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.