Dragostea
deasupra mamei răsărise un curcubeu negru.
pe-atunci mama era doar o fetiță
și părul ei era din șuvite de diamant.
ea se opri din jocul ei
își netezi rochița
și privi înspre curcubeu.
era un curcubeu negru și de atâta negru scânteietor
pe câmp mușețelul se întunecase.
mama privi înspre curcubeu.
era atât de jos, că aproape-l putea atinge cu buzele
iar părul ei electrizat, transparent
se lipea de tuburile moi, ca de orgă.
roșul curcubeului era negru.
și oranjul lui era negru.
și galbenul lui era negru.
și verdele lui era negru.
și albastrul lui era negru.
și indigoul lui era negru.
doar violetul lui rămânea violet.
violetul lui era un șuvoi care se pierdea în mare.
mama știu atunci că este pierdută.
avea să cunoască dragostea.
și brusc umbra ei pe asfaltul cald din floreasca
se împodobi cu vene și oase.
mama sui într-o corabie din pânză de păianjen
și o porni în sus pe curcubeu.
umbra ei, cu vertebre și intestine
îi continua joaca.
poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Doina Bumbuț
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre mamă
- poezii despre jocuri
- poezii despre curcubeu
- poezii despre verde
- poezii despre roșu
- poezii despre rochii
- poezii despre păr
- poezii despre păianjeni
- poezii despre negru
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
1 alexandra [din public] a spus pe 19 august 2008: |
ce frumos! |
2 steluta [din public] a spus pe 13 noiembrie 2009: |
foarte faina |
3 petre_petrea [utilizator înregistrat] a spus pe 24 octombrie 2010: |
Stupida |
4 rall [din public] a spus pe 5 iunie 2011: |
f aiurea! |
5 stupefactie in re minor [din public] a spus pe 17 martie 2012: |
cred ca a fost scrisa in clasele primare si a ramas nepublicata |