Chestionar
Și vouă vi se mai întâmplă
să nu mai fiți deloc frumoși?...
Să vă uitați, privirea tâmpă,
în oglindă... Vă găsiți scârboși?!
Și cum se face, tot atunci
nimic nu merge, e împotrivă!?
Nu poți ce vrei, nu poți s-ajungi,
ești fără de control, eschivă!?!
Și pe deasupra nervi te lasă,
te-ai răzbuna p-orice, oricine;
pe cei nevinovați de-acasă...
Nici tu nu știi... De unde vine?!?
Și același ești, exterior;
poate puțin modificat
printre detalii de decor...
Mai răvășit; un bos... umflat!
Atunci... să nu vă mai aud
cum că nu credeți suflet, duh!
"Materia"-i motiv zălud!
Suntem peste Pământ... Văz... duh!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.