Nervi de primăvară
Primăvară...
O pictură parfumată cu vibrări de violet.
În vitrine, versuri de un nou poet,
În oras, suspină un vals de fanfară.
O lungă primăvară de visuri si păreri...
O lungă desertare zvoneste împrejur,
E clar si numai soare.
La geamul unei fabrici o pală lucrătoare
Aruncă o privire în zarea de azur.
O nouă primăvară pe vechile dureri...
Apar din nou tăranii pe hăul de câmpie,
În infinit pământul se simte tresăltând:
Vor fi acum de toate cum este orisicând,
Dar iar rămâne totul o lungă teorie.
O, când va fi un cântec de alte primăveri?!...
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Doina Bumbuț
Votează! | Copiază!
Audioteca Citatepedia
Recită: George Bacovia