Albăstrea

M-am mânjit tot, pe iris, de la ea;
o minusculă perlată de la cer,
tot adunat pe o cojiţă de mister
c-un fir de galben praf... O albăstrea.

Îmi plânge suflet tot privind-o fină,
pierdută-n pajiştea de verde,
se aplecând suav la zborul de albină
şi iar zâmbind frugal, să mă dezmierde.

M-aplec cu grijă, s-o ating, plăpândă,
de un albastru nemaiîntâlnit, aproape-o boare
de puf fin, pluş pe un firicel, o blândă...
Mi-aş da din viaţă, să pot fi ca ea... albastră floare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!