Oborul era un loc fermecător. Mi-l amintesc şi azi cu precizie, îl văd pur şi simplu în faţa ochilor. O intersecţie simplă, nu foarte largă, dar cu un aer balcanic, negustoresc, cum nu mai găseşti azi nicăieri. Dacă veneai de pe Ştefan cel Mare, te năpădea mulţimea firmelor de toate formele, dimensiunile, culorile, scrise pe sticlă sau pe lemn, cu litere de mână, caligrafiate frumos, sau cu cele mai variate caractere de tipar. Sobari, plăpumari, croitori, "Geamuri şi oglinzi", ceasornicari, "Pompe funebre" (aici era mereu câte un coşciug proptit de uşă, căptuşit pe dinăuntru cu valuri de satin), câte o cheie uriaşă de lemn atârnată perpendicular pe perete şi pe care scria YALE, câte un ceas de sticlă, mare ca acelea din gară, dar cu limbile pictate şi cu numele proprietarului scris pe el. Pe stânga era un birt de unde ieşea veşnic un fum albastru cu miros de mititei. Mişunau în jurul lui beţivi, ţigani îmbrăcaţi ungureşte, cu femeile cu fuste creţe după ei, ţărani purtând funii de usturoi şi saci pe jumătate plini, cu iz de cânepă. Peste drum era magazinul de jucării "Scufiţa roşie", pe care îl visam şi noaptea. Era pentru mine un loc feeric.

Mircea Cărtărescu în Nostalgia
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!