Paradoxală inerţie

Ades trăiesc
senzaţia stupidă
că mă irosesc;
tot trece timp pe lângă mine,
neprogramat,
nici cel puţin cât o omidă
să devin cocon, un fluture, albine...
Un handicapat!

Sunt ca un tâmp
infatuat,
pretins abilitat
să schimb ce-am adunat;
talent cu ştiinţă...
şi mă complac
într-o ineptă neputinţă,
stând...

... pe banii mei,
căci "time is money",
ce-am învăţat de la evrei
şi spiritul e sensul hranei...
iară moneda-s eu
ce mă preling pe un culoar
ce l-am avut noroc de-antreu,
şi ce nimic nu fac...
... buimac,
un pierde vară de hoinar
secundă de secundă,
când ştiu fără de dubiu
că sunt o carapace muribundă...
Şi uite, nici acum n-am explodat... ca un Vezuviu?!?...

Ce seminţie;
"sapiens"
lipsit de sens!
Câtă prostie,
câtă inepţie, câtă inerţie!?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!