Diptic

Sunt scarabeul de aur în aşteptarea
Unei gâze miraculoase, o zână – gâză,
În jur roiesc mici iago, cinstiţi brutuşi,
Mă simt minunat, deşi pustnic într-o peşteră
Numai şi numai de aur, rostesc cuvinte,
Îi înţeleg pe Spinoza, pe Da Costa,
Pe Jeanne D'Arc o înţeleg cel mai bine,
Uneori, seara, vine la mine Pascal,
Îmi spune, o picătură de apă te poate ucide,
Eu nu-l cred, am devenit un mistic îndărătnic,
Cred mai mult în spirite, decât în cuvintele unor prieteni,
Ce ne lipseşte? Nimic, în afara unei mici antante
Cu spirite asemănătoare, eu nu mai pot fi de mult
Împuşcat, reînviu mereu cu Dostoievski, Tolstoi,
Strigătul în pustiu se preface în Fata Morgana,
Cu ea mai vorbim în somn, în pustiu,
Acolo aleargă vioi scarabeii de aur.
* * * * * * *
Stau morţii-n găoace de lut,
Ca puiul cel nenăscut,
Apoi redevin atomi
În Cosmosul monoton.
Doar sufletul bietul de el,
Unde se duce, bleu-ciel?
Astfel, un corp fără corp,
Imagine pentru un orb.
Călătorind va intra,
Umbră-ntr-un vast cinema,
Culoare în visul incert,
Unde mă pierd.
Mă pierd şi mă regăsesc,
Venind din periplul ceresc.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Votează! | Copiază!