De ce-aş fi trist?

De ce-aş fi trist, că toamna târzie mi-e frumoasă?
Pridvoarele-mi sunt coşuri cu flori, ca de mireasă.
Fereastra mi-este plină
De iederi împletite cu vine de glicină.
Beteala şi-o desface la mine şi mi-o lasă,
Când soarele rămâne să-l găzduiesc în casă.
O prospeţime nouă surâde şi învie
Ca de botez, de nuntă şi ca de feciorie.

De ce-aş fi trist? Că pacea duioasă şi blajină
Mă duce ca o luntre prin linişti de lumină?
E un surâs şi-n vraful de cărţi, să mă alinte.
Vieţi noi tresar vioaie din foste oseminte.
Văd frunza că scoboară din ramuri câte una.
Le ruginise bruma, le argintase luna.
Aud şi grânguritul de dragoste cu jele,
Oprit cu porumbeii pe coama casei mele.

Luceferii de noapte, scăpărători, i-adun
Din cerul ca o coadă deschisă de păun.
Singurătatea-mi doarme, culcată-n somn alături,
De-a lungul, între paturi.
Mă-ntreba câteodată, trezită dintr-un vis:
- "Eşti tot aici cu mine şi tot cu mine-nchis?"
Nu mă sfiiesc de dânsa, nici ei nu-i e ruşine
Că fuge să se-ascundă de lume lângă mine.

De ce-aş fi trist? Că nu ştiu mai bine să frământ
Cu sunet de vioară urciorul de pământ?
Nu mi-e clădită casa de sită peste Trotuş,
În pajiştea cu crânguri? De ce-aş fi trist? Şi totuş...

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!