Numai ieri
Tremurând de frig
în inima ta ca o cameră goală
îmi aud ecoul atunci când îmi strig iubirea!
Numai tăcerile nu mai au ecou.
Ce grafic absurd are sufletul meu
dacă mă gândesc la tine.
Uneori alunec ca pe pârtie
pe nepăsarea ta.
Ajung undeva jos,
și încerc să mă agăț disperată
de struna care urcă.
Ce escaladă banală!
Când gem
în imensul spațiu al creierului tău
înghesuită de tot felul de informații
înțeleg că am prea puțin loc acolo.
Abia după ce îmi aduci sufletul acasă.
Azi.
Realizez ecoul.
Tacerea.
Golurile.
Aglomerația.
Pentru că ieri
naivă,
în brațele tale
credeam că Te iubesc!
Eram fericită.
Numai ieri!
Îți desenez chipul pe oglindă.
Mă văd printre liniile curbate
ale trăsăturilor tale masculine.
Zâmbesc incontrolabil de gol
La gesturile tale comune
și...
Habar nu am cine ești!
Poate că nici nu vreau să aflu!
poezie de Anna Panovici
Adăugat de Anna Panovici
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Anna Panovici. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.