| VetaluM.Ărin [din public] a spus pe 22 mai 2012: |
| În sfârșit o poezie de nota 10. Bine ai revenit Ana Drăgoianu. Singurul tău prieten e tot Dumnezeu? "ți-aș da o clipă din mine/să poți trăi ..." (Poem nocturn, pg.27) |
| Radivoievici Sneji [din public] a spus pe 13 ianuarie 2013: |
| Suntem satui de "tomberoane", de subcultura, de maculatura... |
| St. Gherghina [din public] a spus pe 13 ianuarie 2013: |
| Radivoievici, ce ai făcut în viața ta să dispară "tomberoanele", subcultura și maculatura? Ai încercat să le elimini? Ai pus altceva în loc? Ce? |
| Cornel [din public] a spus pe 13 ianuarie 2013: |
E dificil de înțeles o astfel de poezie dacă nu-ți dă imaginația coordonatele înțelegerii sufletelor-tomberoane, ale celor "pe nedrept numite mame", care-și abandonează nefericit, copiii rupți din trupul ei.
Frumoase versuri, tragic deznodământ! |
| Cornel [din public] a spus pe 13 ianuarie 2013: |
Dacă-mi permiteți, încerc o descifrare a acestor versuri:
"mă născuse târziu într-un spital din provincie" = apărusem în această lume la momentul nepotrivit ("târziu") și-n locul neadecvat ("în provincie" - la periferia societății)
"legase două trei scutece peste zilele care ne forțau să rămânem" = dacă mama nu mi-ar fi hotărât ea câte zile să mai trăiesc "două trei scutece" (frumoasă metaforă), îmi era sortit să mai trăiesc în această lume mult și bine "zilele ne forțau să rămânem".
"eu eram un punct în universul coșmarurilor ei" = atitudinea mamei față de mine se datora împrejurărilor nefaste prin care trecea - "coșmarurile ei"
"mă pregăteam să zbor peste spinarea pământului" = toate îmi spuneau că o să plec din această lume cât de curând.
"din ochiul stâng îmi curgea irisul" = simțul care o lega (ne leagă) cel mai puternic în realitatea înconjurătoare - (văzul), începea să i se dizolve.
"pe față aveam o hartă în șapte colțuri
lângă pat se cuibărise o ciudățenie
își freca botul și mirosea ca naiba" =
harta în șapte colțuri nu-i altceva decât zeița scrisului și a bibliotecilor templelor egiptene Sefkhet Abwy (purtând pe cap simbolul stelei cu șapte colțuri), iar "ciudațenia cuibărită lângă pat" era Anubis - zeul egiptean al cimitirelor și îmbălsămării, reprezentat de obicei printr-un câine de deșert, ghemuit, cu urechile ciulite și coada jos.
Numărătoarea inversă începuse deja. Ființei gingașe i se perindau prin față, clipele vieții trăite: "un medic bătrân a spus că viața depinde numai de mine"
În timp ce simțurile o țineau între cele două lumi; ochiul stâng i se scursese și "priveam în gol cu celălalt ochi",
"pe tavan desenase timpul câteva linii perfecte " = linia vieții începuse în podul palmelor adunate pe piept a-ngropăciune ("pe tavan"-ul lor), să-i ofere șanse de supraviețuire.
Cu toate că "mama se așezase între prima secantă" (aici lipsește " a doua secantă" pentru a forma vârful săgeții care să-i dea lovitura de grație - lipsește de fapt ochiul scurs care nu mai putea s-o vadă),
"o figură destul de întâlnită" = adică se poartă acest obicei a aruncării noilor născuți.
"marginea universului meu era trasată cu puncte de suspensie" = vrea să spună că viața ei era pe muchie de cuțit.
"un tub imens străbătea sudul inimii" = arterele și venele intră-n inimă prin partea superioară (nordică). Tubul din sudul inimii dă de veste că viața începea să i se scurgă.
O dată cu ființa ce se sfârșea în tomberonul-criminal, murea nu doar ființa nevinovată ci și mama care-i dăduse naștere. Acesta-i de fapt și titlul poeziei "Cu mama în tomberon
Ce bine ar fi dacă-ntotdeauna ar învinge nu Anubis (zeul cimitirelor) ci frumoasa zeiță Sefkhet Abwy, zâna bună a scrisului.
Încă odată, felicitări autoarei! |
| M. Arin [din public] a spus pe 13 ianuarie 2013: |
În poezia de mai sus,
autoarea dovedește inventivitate
și siguranță de sine.
Imaginile poetice
se succed natural și firesc,
versul e liber, dar bine ritmat,
autoarea se concentrează pe tema ei,
fără să alerge după rime.
Poezie modernă,
viguroasă, adevărată.
Nu știu cine e acel Radivoievici.
Știu însă că n-are habar
de poezie. |
| Iulia Mirancea [din public] a spus pe 14 ianuarie 2013: |
Treisprezece voturi pe cea de-a treia treaptă valorică! Al meu, cel de-al paisprezecelea, n-a putut ține piept!
Așa se întâmplă când mesajul poeziei nu este înțeles, așa se întâmplă, în general, când, mărgăritarele sunt aruncate la ... (vezi Biblie, Matei, cap7)!
"Suntem sătui de tomberoane, de subcultură, de maculatură" ...!
Vai, domnule Radovievici Sneji! Ce sentință gravă ați pronunțat! Oare, chiar ați vrut? Eu refuz să cred: doar v-a scăpat!
Suntem sătui de tomberoane -unde se aruncă gunoiul-? Deci, mă simt nevoită să vă întreb? Ființa umană este un gunoi? Atunci, domnia voastră, cel care ați dat acest verdict, unde vă situați?
Suntem sătui de ... ce? De nefericirea, de neșansa, de "banala" condamnare a semenului la moarte?! Deci, infirmăm dreptul (altcuiva)la existență!
Da, pe noi, pe care nenorocirea ne-a ocolit (dar, să avem grijă, este o concesie provizorie), ne deranjează "ghinionul" altcuiva de a fi primit, nemeritat, defavorul normalității! Ne e lehamite de sărmani (pentru că noi suntem fericiți), întoarcem capul să nu-i vedem pe cei flămânzi, dezbrăcați, singuri (pentru că noi suntem sătui, ne e cald și bine, suntem înconjurați de iubire)! Ni se pare că ne poluează aerul nostru curat (""), ne conturbă decorul fericirii noastre, ne abate gândurile de la persoana noastră infailibilă, sugerându-ne imperfecțiunea vieții, a omenirii în sine!
Poate, undeva, în străfundul conștiinței noastre simțim remușcarea complicității: facem ceva, pentru a schimba imaginea dezolantă a umanității?
Nu, nu facem! Deci, consimțim ca realitatea să ne stânjenească habitatul, să ne creeze disconfort! Atunci?!
Atunci, închei această revoltă a mea, cu un regret: îmi pare rău, domnule că nu sunteți femeie, ca să pot lua asupra mea prihana dumneavoastră!
Stimată poetă, Any Drăgoianu! V-a dezamăgit cumva aprecierea greșită asupra conceptului dumneavoastră? Atunci, mergeți mai departe! Standardul nu poate fi intimidat de o "critică" viageră!
Vă transmit cea mai frumoasă urare care a fost făcută vreodată unui poet și nu oricui, ci însuși Luceafărului:
"Apuce înainte, s-ajungă cât de sus"! |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 14 ianuarie 2013: |
| Interpretarea unui ins neintiat in mitologie egipteana : Poezia relateaza trista biografie a unui fetite moarte in frageda pruncie. Povestea debuteaza cu nasterea ei intr-un spital de tzara (un dispensar). Venirea ei pe lume s-a petrecut tarziu din perspectiva mamei (era déjà parasita de tatal natural). Maica-sa nu doar ca nu s-a bucurat de nasterea fetitei, dar intentiona sa imite gestul tatalui denaturat, abandonand-o in spital (hai sa zicem ca se sacrifica sa-i schimbe 2-3 scutece). Fata avea chipul acoperit cu o harta in sapte colturi ( punctele de contact cu lumea : 2 ochi, 2 urechi, 2 nari si o gura). Langa pat se cuibarise o ciudatenie (o potaie care pt. care tomberonul spitalului era o sala de mese. Nu intamplator « mirosea ca naiba »). Ii dadea tarcolae anticipand sinistrul festin din tomberon. Fetita se nascuse intr-o zodie nefasta. Parintii n-o doreau. « Mama-natura » n-o iubea nici ea de vreme ce se nascuse cu un singur ochi (sau cu celalalt nefunctional) si cu o afectiune cardiaca grava. Suficient de grava pentru ca medicul de dispensar sa dea un diagnostic rezervat (« viata depindea numai de ea »). Cu singurul ei ochi sanatos contempla miracolele universului uitandu-se in tavan. Crapaturile din tencuiala erau de o perfectiune cvasi geometrica. In prima secanta se itea chipul mamei. Rezulta o figura obisnuita de vreme ce chipul mamei e cel care ne vegheza « prima secanta » a vietii. Finalul poeziei e sugerat de titlu : Fetita moare) si e aruncata la tomberon. Viata i s-a scurs prin tubul implantat in inima. Daca ce-a trait ea s-a numit viata. A fosat mai curand o « alergatura pe spinarea pamantului. » |
| M. Arin [din public] a spus pe 14 ianuarie 2013: |
Voturile negative
date unei poete autentice
au și ele tâlcul lor.
Poeta n-are partid politic
pe acest sait,
n-are aplaudaci,
nici mașină de vot.
Are însă talent.
Și spre deosebire
de potrivitorii de rime,
ori de versificatorii amatori,
scrie cu o forță de expresie
remarcabilă.
Nici măcar comentariul sarcastic
al lui daniel
(jenant, total nepotrivit
cu gravitatea subiectului)
nu poate diminua aureola acestei poezii. |
| Madame [din public] a spus pe 14 ianuarie 2013: |
| Mă raliez la părerea numitului Radivoievici Sneji. Și totuși nu înțeleg frazeologia demagogică la o poezea a cărei soartă nu poate fi alta decât tomberonul din curtea modestului spital de provincie. E regretabil că se folosește un limbaj redundant, cu un consum mare de energie psihonervoasă, la niște texte de valoare mediocră, în loc să fie analizate creațiile literare ale iluștrilor poeți. |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 14 ianuarie 2013: |
| Va inselati, Madame! Poezia e buna, chiar daca habar n-am ce vrea sa spuna (decriptarea d-lui Cornel m-a introdus intr-o ceata mai groasa decat obrazul subsemnatului). Aveti dreptate in ceea ce priveste frazeologia gaunoasa. In genul: "Poezia e moderna, n-are rime (ce tare!), poeta e sigura pe sine, daca ma gandesc mai bine e chiar ingenioasa." Ce mai la deal la vale? Deasupra acestei entitati lirice atarna o aureola pe care nici macar pustii rau-voitori care-si scriu numele cu litera mica nu sunt in stare s-o ciordeasca!. Asta cica e comentariu... In cazul unor texte poetice "moderne" n-are rost sa vii cu astfel de brasoave (pe care poti sa le aplici la vreo 1001 poeti tineri fara riscul de a gresi, fiindca nu spui absolut nimic). Trebuie sa procedezi ca d-l Cornel: Sa scoti din buzunarul de "critic" o "cheie" interpretativa. Intai tre' sa explici omului neinitiat in praactici literare moderne ce vrea sa spuna (sau ceea ce crezi tu ca vrea sa spuna) textul. Altfel, consumatorul ocazional de poezie se uita la el cu ochiul de sticla al semidoctului si declara sententios (cu multe semne de exclamare) ca poezia isi merita titlul: In tomberon cu ea!!! |
| Cornel [din public] a spus pe 15 ianuarie 2013: |
| Madame, e cam suspicios a face raliu ("mă raliez") prin zona tomberoanelor, mai ales atunci când vreți să căutați altceva decât o logică-n desfășurarea versurilor. Poate era bine dacă ați fi încercat (precum Daniel) o decriptare (alta decât el) și să nu refuzați atât de nonșalant ceea ce nu vă e la îndemână. Păreți vulpea din poveste, la strugurii "acri". |
| Cornel [din public] a spus pe 15 ianuarie 2013: |
Cu mama în tomberon
mă născuse târziu (Începusem la o vîrstă destul de înaintată să mă lansez în poezie)
într-un spital de provincie
(Zona versificației, e tot mai împinsă la periferia creației literare)
legase două trei scutece peste zilele care ne forțau să rămânem
(Încropisem două trei versuri dar eram hotărâtă să continuu)
eu eram un punct în universal coșmarurilor ei
(Ce sunt câteva versuri în vastul tărâm al poeziei?)
mă pregăteam să zbor peste spinarea pământului
(Aveam ambiția să devin o poetă consacrată)
din ochiul stâng îmi curgea irisul
(Nu eclatam prin aspectul meu fizic
unii spuneau că aș fi chiar urâtă)
pe față aveam o hartă în șapte colțuri
(Cu toate acestea Sefkhet Abwy (zeița egipteană a scrisului, care avea în frunte o stea cu șapte colțuri) părea că și-a pus măhrama peste fața mea)
lângă pat se cuibărise o ciudățenie
își freca botul și mirosea ca naiba
(În mod surprinzător părea că n-am să reușesc. Anubis (zeul egiptean al cimitirelor) mă însoțea mereu de aproape. Îi simțeam duhoarea mirosea ca naiba. Păream sortită eșecului)
un medic bătrân a spus că viața depinde numai de mine
(Liderul (șeful cenaclului) mi-a acordat prietenește încrederea lui, spunând să continuu)
priveam în gol cu celălalt ochi
(Eram nedumerită, nu știam ce să mai cred)
pe tavan desenase timpul câteva linii perfecte
(Reușisem să ies din anonimat, să scot la vedere (să desenez pe tavan) câteva creații apreciate în lumea literară - linii perfecte ).
mama se așezase între prima secantă
o figură destul de întâlnită
(E destul de uzuală ascensiunea poetică atunci când primează studiul aprofundat al poetiei) mama se așezase între prima secantă= (Se începe de acolo de unde poezía te alăptează, îți devine mamă)
marginea universului meu era trasată cu puncte de suspensie
(Totuși nu eram sigură că voi reuși)
un tub imens străbătea sudul inimii
(Mă aștepta o muncă sisifică (un tub imens = să scriu enorm de mult).
Mă întorc la titlu: Cu mama în tomberon
De ce condensează oare poeta esența închipuirilor sale, în astfel de cuvinte?
Ținând cont de felul în care-i percepută poezía în actualitate, (vezi unele din comentariile aferente acestei poezii și ale altora) aș propune titlul explicativ Cu Cenușareasa (poezía) la gheenă.
N-a murit autoarea versurilor de mai sus în tomberonul spitalului, (după cum încerca Daniel să ne convingă), ci s-a retras în zona ascunsă de oprobiul celorlalți, în bocancul ros din podul casei, unde-și ascunde bogatul mărgăritarele.
Mă opresc aici, sperând ca iubitorii de poezie să-și vâre imaginația, asemenea lui Arghezi: Din bube mucegaiuri și noroi, Iscat-am frumuseți și prețuri noi. În lumea poetului-poet e posibil așa ceva, stihuitorul fiind singurul alchimist veritabil în lumea ascunsă a cuvintelor.
Pentru a treia oara felicit autoarea acestor versuri.
Haideți alături și măcar de complezență faceți alături de mine acest gest! |
| daniel stanciu [din public] a spus pe 15 ianuarie 2013: |
| Dar daca tomberonul e biberonul iar cele sapte colturi sunt de fapt noua (sapte pe fata si doua pe spate. Care doua? Mama si fiica - date pe spate de cadrul sanitar batran, dar cu bun simt. Zice dumnealui: "viata", adica distractia, depinde numai de fata. Vrea bine, nu vrea, nu-i bai. La suma asta cumpar 10 ca ea)? Atunci protagonista (personajul central al povestioarei, nu autoarea) e o pisica care, asa cum bine se stie, poate da coltul de 9 ori. Pricepem acum de ce descrie pudelul d-lui medic veterinar drept "ciudatenie urat mirositoare!" E raca ancestrala dintre pisici si caini. In rest, ochii scursi, secantele, punctele de suspensie, tuburile in inima, liniile trasate pe tavan, scutecele innodate si zborurile peste crestele montane sunt marafeturi diversioniste menite sa abata atentia cititorului de la mesajul discriminatoriu al acestei frumoase poezii. Felicitari, autoarei. Gică Hingheru' |
| Madame [din public] a spus pe 15 ianuarie 2013: |
Daniel Stanciu, așa cum cultura în acțiune devine civilizație, tot astfel semidoctismul în acțiune devine barbarie. Trebuie să acceptați faptul că avem puncte de vedere diferite. V-am spus de zece ori pe zi în ultimii zece ani că flecăreala, obrăznicia, grosolănia și atitudinea de paradă îmi repugnă în cel mai înalt grad și, în ciuda celor spuse, continuați să fiți arogant. Există o vorbă în acest sens, cică ignoranța unui om este depășită doar de aroganță. Domnia voastră ați dorit să faceți pe deșteptul când nu era cazul și se pare că ați eșuat. Așa încât vă rog respectuos să mă lăsați în pace! Am multe alte activități mult mai interesante de făcut decât să discut cu dumneavoastră.
Cornel, nu vă preocupați de identitatea subsemnatei! Am ochi de vulpe și o inteligență machiavelică. Vă spun sincer că mi s-a acrit de literatura de proastă calitate. Apropo, nu am răbdarea necesară să disec fiecare vers al textului autoarei, așa cum ați procedat dv. Mai mult, nu sunt adepta poliloghiilor, ci a discuțiilor profunde și reflective. |
Textul original este scris în limba română.