Avva şi îngerii

Acelui avvă Getikós i-au spus,
căci se trăgea din Pontul unde-odată
Andrei, întâi-chematul lui Iisus,
a răsădit credinţa-adevărată.

Şi povestesc de dânsul cei bătrâni
că mulţi veneau să-l caute-n pustie,
dar l-aşteptau şi şase săptămâni
să ias-un ceas afară din chilie.

Cât n-aţipea, el se ruga întruna
şi gropi făcuse cu genunchii-n stei,
iar îngeri de-au venit să-i dea cununa,
a aruncat cu cârja după ei.

"Să-mi daţi cununa Domnul v-a trimis
când copt voi fi de marele soroc,
dar voi trăind pe veci în paradis,
de-al vremii mers habar n-aveţi deloc!

Mai trebui timp şi zdroabă, căci păcatul
atârnă greu cât anii mei pierduţi
şi nu voiesc să creadă Nefârtatul
c-am tâlhărit cereştile virtuţi.

Tu, Doamne, ştii ce zic, deşi eşti gata
să pui înaltă mila Ta proptea
nevredniciei mele ce lăsat-a
mai mult pe Tine crucea ei cea grea.

Nu-s nesmerit, ci doar pornit pe mine
şi râvnitor de dragul Tău să-mi fac
până la capăt lenea de ruşine,
spre-a nu părea de-atâta dar sărac.

Nu vreau vrăjmaşul mândru să rămână
că n-ai avut în mine cât ai pus,
ci crunt să ardă-n ciuda lui bătrână,
pe jaru-ndreptăţirilor de sus!"

Târziu, când fu măsura lui deplină,
sui şi avva Getikós la cer,
dar zic cei vechi că vreme nu puţină
s-a mai căit în hruba lui stingher.

Şi azi pe stâncă urma se mai vede
a cârjei azvârlite cu năduh...
Poveste-o fi, dar celui care-o crede –
ferice lui de-a fi sărac în duh!

poezie de Răzvan Codrescu
Adăugat de Ion Untaru
Votează! | Copiază!