Şerveţel

(după un an)

ascult şi las prin mine
să curgă cuvinte.

exilaţi din viaţa activă,
paturi de spital,
... miros greu de otrăvuri binevoitoare
şi frică...
e prea multă frică de moarte.

apropii scaunul rotund de patul unui bărbat.
are pe mâna stângă o branulă.
în mâna dreaptă ţine o carte.
ochii lui privesc orbi, peretele opus.

îi ating braţul branulat.
tresare.

cât mai stai aşa, Dane?
- mâine scap. nu ştiu cum dar scap.
ce citeşti?
- poezie. hai să-ţi recit.

ascult vocea caldă, doritoare de viaţă.
lui nu îi este frică.
a urcat o treaptă roasă de ploi
cu inima deschisă.
îi aud gândurile...

Dane, ai scris asta acum un an.
ai mai scris?
- da.

se încruntă.
din buzunarul bluzei scoate un şerveţel.
citeşte...

mângâi mâna prietenului meu
în ritmul în care poezia lui
dansează între pereţii salonului.

după un an,
verbele lui dau fugii alt sens...
coboară în adâncul pământului,
aruncă de pereţi mărăcinii,
lasă inimii galopul viu.

la final,
răsuflu ca un armăsar fericit,
după ce a prins câmpul în copite,
întreg.

am transpirat respirând cuvinte.

Mulţumesc Dane!

poezie de Anne Marie Bejliu (8 mai 2012)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Votează! | Copiază!