Așa e viața la stână
Se-adună norii grămadă
Peste sat și peste stână,
Pufoși, albi, ca de zăpadă,
Nu prevestesc o zi bună.
Se-apleacă crengile în pom,
Frunzele încep să plângă,
Sub streașină stă un om
Cu crucea în mâna stângă.
Cerul fulgeră și tună.
Parcă nu e zi, e noapte.
Se pornește o furtună
Care seamănă a moarte.
Vântul smulge-acoperișul,
Culcă la pământ copacii,
In ploaie zbiară vițelușul
Și-i pitit sub burta vacii.
Grindina lovește câinii,
Măgarii sunt niște statui,
Adunate-n țarcul stânii
Mioarele parcă-s momâi.
De sub streașină, ciobanul
Se roagă cu crucea-n mână,
Să nu-i omoare cârlanul
Care-a plecat de la stână.
S-a speriat rău de tot
Când a început potopul.
A plecat cu ham cu tot.
Ca trenu-i era galopul.
Când ploaia-ncet s-a potolit
Și cerul s-a mai luminat,
Cârlanul, singur a venit
La stâna de lângă sat.
Oile ies la pășune
Pe pajiștea înviorată.
Câinii-au grijă să le-adune
Cu măgarii laolaltă.
Parcă nimic nu s-a-ntâmplat.
Viața curge înainte.
Muntele s-a luminat,
Soarele e mai fierbinte.
În sat munca iar pornește,
Oamenii repară casa,
Pe copii i-adăpostește
Și-apoi le așează masa.
Așa e viața la țară.
Mai aspră câteodată.
O trăim din iarnă-n vară,
Cu bune-rele, laolaltă.
poezie de Dumitru Delcă (26 aprilie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre oi
- poezii despre viață
- poezii despre sat
- poezii despre copaci
- poezii despre început
- poezii despre zăpadă
- poezii despre vânt
- poezii despre vaci
- poezii despre sperieturi
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.