Păduroasa Cetate
Am fost, desigur, foarte fericit
În sumbra, păduroasa mea cetate.
Căci, iată, amintirea ei străbate,
Ca un izvor prin straturi de granit,
Imensele depuneri de uitare
Ce-mi zac în suflet. Însumi mă scufund
Spre-acel inel de negură, rotund,
Iluminat intens de-un negru soare...
Același soare tânăr își așterne
Pe chipul nostru umbrele și azi
Vechi citadini, hieratici și nomazi,
Pe străzile cetăților moderne.
poezie de Eugen Dorcescu din Epistole (1990)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre uitare
- poezii despre tinerețe
- poezii despre suflet
- poezii despre prezent
- poezii despre oraș
- poezii despre negru
- poezii despre lumină
- poezii despre fericire
- poezii despre amintiri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.