Vigor mortis

Şi pietre, aud pietre crăpând de jale seacă
Şi liniştea aşterne la tâmple promoroacă
Şi bântuie-o stihie prin colţurile nopţii
Şi morţii sunt cu viii şi viii sunt cu morţii.

Şi câinii-şi muşcă limba şi limba li se-nnoadă,
Sunt javre hămesite ce şuieră din coadă,
Şi corbii se adună, având la îndemână
Cadavre aburinde, căzute într-o rână.

Şi sângele e negru şi sângele încheagă
Şi moartea-i viguroasă şi viaţa este bleagă
Şi viermii se îndoapă din leşuri putrezite
Şi porţi spre izbăvire ce straşnic sunt păzite.

poezie de Ionuţ Caragea (2006)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!