Ţuţu

Personaj simbol de ratat;
Exempl-unei comune fade
Unde din viaţă timpul roade
În palme mari... destin crăpat.

Este un păpuşoi de ceară
Topit în minţile golaşe
Ce cred în şcoli de prin oraşe
Ce idolu-a urmat cu fală.

Îi reprezintă inteligenţi
C-un an făcut la facultate;
E geniul cel cu multă carte
Ce face proiect la petenţi!

Este talentul pur, schematic,
Uitat într-un burduf jegos,
Ajuns un cerşetor zelos
Pe vorbe pentr-orice tematic.

Etilizat ieftin în doze
De spirt sau de rachiu "murdar",
E veşnic negru, cum grătar
Şi-ndrăgostit să îi faci poze..

Identitate nu mai are
Căci şi-a pierdut-o... undeva
Şi nu-i se va renuvela;
Deci niciun ban!... Nici de mâncare!

A primit însă ajutor
De un WC ce-i este casă
Pe-o curte hâdă, răpciugoasă;
Să stea... Pământu-i drept covor.

Iarna-i mai negru, afroid
De cauciucurile arse
Să-şi scoată frigul de la oase;
Căci e şi el... "humanoid"!?

Ce degradant se prăvăleşte,
Pe zi ce trece-i tot mai dus;
Nu-ţi mai citeşte de Iisus,
De viaţă nu-ţi mai povesteşte.

E simplu, doar o excrescenţă
De-o tagmă-n curs de prăpădire;
Este-un rebut de omenire
Aflată-n dispreţ de prezenţă.

Transfigurat din fastuos
Devine o paiaţă-n ţoale
Întortochiate, rupte-n poale;
Vede anevoie, mai ceţos.

E totuşi înc-un emblematic
Ce trebuie să-l vezi păşind,
Vorbind mai tare sau tuşind;
Un fost simpatic... antipatic.

Nici nume nimeni nu-i mai ştie,
E simplu locului cutumă
Nevrută, dulce amertumă
Care-ţi recit-o poezie.

Mi-era precum un cert erou;
Deunăzi iar l-am căutat
Să-i dau mâncare, de-mbrăcat...
Dar niciun glas, niciun ecou.

Din întâmplare-am un răspuns,
Dar nu-i al lui... E-un cineva
Ce-mi spune; "Nu-l mai căuta!
Ţutu-a murit, îi era-ndeajuns...".

Ca un făcut predestinat
Doar moartea l-a repus pe rol;
Cu toţii nume i-am aflat;
"Petre Mihai... şi-a dat obol!"

Am încă poza-i într-o carte
Din timpul când îmi recita
"Luceafărul", la o cafea...
Şi-l am acum... o altă moarte...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!