Marșul Unirii
(versuri închinate memoriei lui Constantin Osoianu, străbunelul meu, unul din Membrii Sfatului Țării care cu 94 de ani în urmă a semnat alipirea Basarabiei la Țara-Mamă)
Eu mă mândresc cu-această mare tricoloră
Și cu memoria genetică păstrată.
Mesajul vostru îl aude-ntreg poporul,
Voința națiunii e de VOI întruchipată.
Chiar dacă ne lipsește-un Inculeț,
Înlocuit de patrioți ca alde Ghimpu,
Oricum, aici e totul Românesc:
Și Dumnezeu și Cerul și Pământul!
Chiar dacă nu ne vrea uniți, la Cotroceni
Și nici la Chișinău, elita asta, lașă,
Suntem români, suntem români basarabeni,
Ne vrem și noi întorși cumva, acasă!
Și nu mai vrem să ne despart-un mal de Prut
Venim cu suflu nou și spusa languroasă.
Suntem români ca-n secolul trecut,
Ca-n primăvara când am revenit acasă.
Și înțelegem că Unirea va veni numai atunci,
Când un cuvânt va fi în stare să aprindă gloate,
Când un cuvânt va ridica o Țară din genunchi,
Într-un avânt necruțător, neiertător, sălbatec!!!
Într-un ceva, ce nu prea deslușesc,
Ceva sublim, etern și-n limba mea, natală
Ceva stropit cu sânge românesc,
Amestec crud de sărăcie și comoară.
Ceva ce vine din adânc de vremi,
Și nicidecum în pace nu ne lasă.
O vrere a strămoșilor eterni,
Neînțeleas-atunci și-acum neînțeleasă.
Un crez care străbate mii de ani,
Un gol în piept, care de mii de ani mă doare,
Un vis netălmăcit, neîmplinit, orfan,
O Phoenix dintr-o zgură arzătoare.
Și, fraților, ce pot să vă mai spun?
O șansă mai avem, numai Unirea.
Altfel, pieri-va plaiul meu străbun,
Altfel, pieri-va însăși România.
Vă chem, vă strig, vă rog: ieșiți la Prut!
La Pod ieșiți, de flori, de ploi, de gheață.
Să vad-o omenire, cât de mult
Se vrea o națiune iar, acasă...
Să știți că de ne vom uni într-un avânt,
Dintr-o-ndrăzneață revărsare sufletească,
Strămoșii noștri, se vor bucura-n mormânt,
Și însuși Dumnezeu, va fi de partea noastră.
Îndemnul meu nu-i iluzoriu, e nativ.
Nu-i început de criză psiho cardiacă!
E crezul meu, e simțul meu intuitiv
UNIRE! ori acum, ori niciodată!
Hai, domnule Băsescu, așteptăm:
- "Basarabeni! Eu vă ordon să treceți Prutul!"
Hai, scoate-odată Țara din blestem.
Hai, schimbă paradigma asta crudă!
Hai, folosește, demonstrând, că nu ești fariseu,
Acest moment, ce are loc la interval de-un secol,
Când, pentru România Mare-i chiar și Dumnezeu,
Și jurământul de credință il depune tineretul.
Când putinismul e pierdut și speriat,
Și fără sprijin larg în propria lui țară.
Să n-ai curaj să ne ordoni, să n-ai curaj,
De-aicea, de pe Prut, să scoți hotarul?!!
Hai, domnule Băsescu, doar ați declarat,
C-aveți o datorie ce de gât vă strânge.
O datorie care trece de la veac la veac,
De neam o datorie și de sânge...
Și dacă nu, ce pot să vă mai spun
Decât sfârșitul la povestea cea nemuritoare,
- De ce-i dai, Doamne, României-așa de mult,
Și codri, și câmpii și munți și mare?
- Hai, lasă Petre, că nu pot să iau-napoi
Nimic din ce i-am dat, căci nu-i dumnezeiește.
Să vezi, în schimb, tu, ce conducători,
Vor naște pe meleagurile-aceste!
Prin mila mea, doar Ștefan Voievod
Îi va aduce țării sale, prosperare.
În rest, o vor conduce numai antipozi.
De aia-i dau și codri, și câmpii și munți și mare...
poezie de Iurie Osoianu (25 martie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre unire
- poezii despre România
- poezii despre schimbare
- poezii despre națiuni
- poezii despre Basarabia
- poezii despre început
- poezii despre visare
- poezii despre versuri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.