Bărbatul este artist, femeia este Arta însăşi: bărbatul este sculptor, femeia este Sculptura; bărbatul este pictor, femeia este Pictura; bărbatul este istoric, femeia este Istoria; bărbatul este compozitor, femeia este Muzica; bărbatul este coregraf, femeia este Dansul; bărbatul este dramaturg, femeia este Comedia, Drama şi Tragedia; bărbatul este poet, femeia este însăşi Poezia.
George Budoi (1 martie 2012)
Adăugat de George Budoi
Votează! | Copiază!


1 Mihai Cucereavii [utilizator înregistrat] a spus pe 9 martie 2012: |
Bună... constatare! |
2 daniel stanciu [din public] a spus pe 10 martie 2012: |
Pai, unde e aforismul, George? Inventariezi toate artele ca sa zici mereu acelasi lucru: barbatul e artistul si femeia arta insasi. Ideea textului nu e stralucita. Arta e o modalitate de a transfigura realitatea, spre a a fi traita mai frumos si mai adevarat. Femeia nu e arta, ci ar putea fi modelul „perfect” pe care artistul vrea sa-l imortalizeze in opera. In cazul asta opera devine o declaratie de dragoste indiferent de limbajul folosit de artist. Insa, George, arta nu se rezuma la femeie, asa cum viata noastra psihica nu se reduce la instincte primare (cum credea un austriac oniromant). Poti sa fii artist si cand vorbesti despre comertul de sclavi, despre mustatza lui Adolf, despre fumatul pe sest in vece sau despre scrumierele confectionate din cranii jidovesti. Daca esti pisicher, le poti ignora pe femei in toata opera. E o „arta” eficace de a le seduce. Iti dai seama, la cat sunt de narcisiste, ce contrariate vor fi ca nu le consideri un subiect serios de "elucidat" in creatie? Si, mai ales, cum se vor stradui dragutele sa-ti dovedeasca eroarea de „ars poetica” in care te afli? In opinia mea, ideea dumitale ar putea fi valorificata aforistic (accentuand asupra ideii ca femeia e muza actului de creatie artistica) dupa cum urmează: „Opera de artă este o imaculată concepţiune accesibilă muritorilor în care rolurile partenerilor sexuali se inversează: femeia fecundează imaginaţia bărbatului.” |