În noaptea singurătăţii mele

În noaptea singurătăţii mele,
gătită, iese luna la plimbare.
Sub cerul cenuşiu,
plâng ochii stelelor senine,
uimite, aruncă-n evantai
flăcări vineţii.
Priveam în sus
cu ochii mari, sorbind
doar întuneric.
Secundele se scurg încet,
o mână grea parc-ar fi oprit,
minutarele ceasului ceresc.
Toate gândurile-mi zboară,
într-o chinuitoare dorinţă
de odihnă.
Puncte sfioase de lumină gălbejite,
coboară lin,
ca o broboadă albă de mătase.
Zăresc sub gene plumbuite,
mici vrăjitori,
ne-ntrecuţi făurari de vise.
Şi bezna mă înghite,
din neguri jucăuşe
pe-a viselor aripă,
în noaptea mută şi pierdută

poezie de Amelia Magori
Adăugat de AMIKA
Votează! | Copiază!