Cu ochii inimii...
Valuri de verdeață, învăluie
Ca o mantie regească munții,
Ici colo, curg lacrimi cărăruie
Izvoare limpezi, din ridurile frunții.
O rază de soare timidă
Străbate, obosită norii grei, emulsii
Lucesc în falduri, cosițe de zăpadă
Pe crestele munților, convulsii.
Prin sita norilor, se cern
Lacrimile reci ale ploii...
Aripile frânte, în cânt etern
Se zbuciumă brazii, te-apucă fiorii.
Mohorât și trist, e suflul munților
Misterul nopții, se lasă peste stânci
Perdeaua deasă, taină a amintirilor,
Cu ochii inimii, simt dorurile adânci.
poezie de Amelia Magori
Adăugat de AMIKA
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre nori
- poezii despre munți
- poezii despre zăpadă
- poezii despre tristețe
- poezii despre stânci
- poezii despre păr
- poezii despre ploaie
- poezii despre ochi
- poezii despre noapte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.