Legământ
De ce oare sunt complicat,
N-am versul fin, suav, ușor,
Să pot să iau cu mine-n zbor
Doar bucurii... Nu e păcat?
Sunt prea tenebru, plicticos
Și nu știu să produc plăcerea;
Confund dulce cu-amar, cu fierea...
N-am parcă bula de-un spumos.
Și nu-s în viață o corvoadă!?!
Cred chiar c-am șarmul meu aparte;
Ades sunt jockerul din carte...
Cu mine viața nu e fadă!
... Îmi promit singur o schimbare
Profundă; vreau să dau sublim,
Să fiu Verlaine sau omonim...
Să rămân lumii o candoare!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.