Sonetul IX
De-ndată ce lumina mi se stinge
și-mi aflu tihna în sfârșit, în pat,
biet sufletu-mi, de tine însetat,
pornește, rătăcind, până te-atinge.
Și-atunci îmi pare că la piept pot strânge
tot ce atâta vreme-am căutat
și pentru care-atât am suspinat,
încât credeam ades că mă voi frânge!
O, somn dorit, o, noaptea mea prea bună,
plăcut repaos, dulce liniștire,
dă-mi visul meu de fiecare noapte.
Când inima, iubindu-te, nu poate
în adevăr să afle fericire,
tu cel puțin i-o dăruie-n minciună.
sonet de Louise Labe
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre noapte
- poezii despre lumină
- poezii despre visare
- poezii despre somn
- poezii despre sfârșit
- poezii despre minciună
- poezii despre inimă
- poezii despre fericire
- poezii despre dorințe
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.