Urechiuşă?

Am luat o lecţie de la un câine,
O căţea, în fond o umanitate-
Despre credinţa oarbă, de sinceritate
Fără de margini, peste orice mâine.

Am cunoscut-o suflet de gigant
Într-un sublim de-nţelepciune, stoic
Nespus nicicând, doar demonstrat eroic
Zilnic fără recompense, fără epatant.

În veci nu o să ştiu c-avea dorinţe;
De pentru câine e cumva vreo fericire?!?...
Nu mi s-a spus nicicând de câinii au iubire
Sau e o simplă chestie de preferinţe.

Am chipu-i de urs alb cu priviri calde
Din doi ochi bruni şi c-un năsuc maro;
Parcă eram eu însumi credincios, un alter ego
Şi mă vedeam culcat iubitei 'n lanţ de salbe.

I-am fost la rându-mi bunul curator
Şi-am întremat-o-n nou dintr-o epavă;
Ştia de-atunci că i-a fost soarta gravă
Şi-n veci nu m-a mai părăsit... Un slujitor.

Mi-a arătat copii ce şi-i făcea-n ascuns,
Venea să mă invite să-i văd, mândră...
Au fost şi morţi deja când se uita-ntrebândă
De sunt frumoşi şi i-a-ngrijit 'ndeajuns.

În fond fusese veşnic o hoinară
Ce supravieţuia în mii de circumstanţe;
Era o enciclopedie d-experienţe, relevanţe
Şi mă ierta de câte ori plecam... O-ntreagă vară...

Nu ştiu precis de doar a îmbătrânit
Sau brusc a dovedit-o suferinţa
Căci niciodată nu şi-a exprimat voinţa
De-a vrea mai mult... decât stăpânul prorocit.

Oh câte rugi am înălţat la cer
Să vină primăvara cum ne promisese
Căci tremura din noapte-n zi printre accese
Cu ochii duşi, mai duşi, suflet stingher.

Ne-am separat o seară oarecare
Crezând că i-am tratat şi suflet şi angoase,
Dar dimineaţa crudă o-ngheţase...
Murise Urechiuşă, ca o binecuvântare...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!