Un clopot
Clopotele sunt mereu învingătoare,
nu împrăștie întunericul din viață,
nu ne topesc speranțele cardinale
dacă le ții ecoul ca pe o povață.
Pe sub bolte efemere și uitate
clopotele nu vor victorii iluzorii,
chiar sub defilarea timpanelor sparte
de tobele surde sau adierea viorii.
Un cântec împletit cu aramă veche
ne oprește în viață și pasul de hoinar,
când căutăm din amfore o pereche
care uită floarea iubirii într-un ierbar.
Azi când totul devine un scurt rezumat
printre spațiile fără puncte cardinale,
rămânem la clopotul care ne-a chemat
cu rugăciune clipele emoționale.
poezie de Constantin Rusu din Rânduri pentru gânduri (august 2011)
Adăugat de Constantin
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.