Yorick [din public] a spus pe 18 martie 2016: |
Acord deplin cu distinsa doamnă. Ne putem închipui și noi că în plin secol
șaptișpe, prin zonele alea mai defavorizate prin care a subzistat domnia
sa, toaleta era o adevărată obsesie, mai ales pentru femei. Dacă bărbații
se mai fofilau, talanga-balanga, prin spatele mezoanelor sau umbrișurile
versaillurilor presărate pe ici-colo, femeile nu puteau face același lucru
din mai multe motive, dependente de eticheta de sex opus, de iminența
repulsiilor subite, atrase de rangul deținut cu dinții de fiecare și - nu
în ultimul rând - de indigestiile datorate centurilor de castitate exagerat
de preventiv fixate de bărbații preferați, cam duși. La propriu și figurat.
Așa că, dacă la toilette, fie ea și à la turque, nu-i, atunci rien va plus! |
daniel stanciu [din public] a spus pe 18 martie 2016: |
Madame de la (P)fayette formuleaza un adevar tributar epocii dumnisale. In prezent, observatia marchizei nu se potriveste decat femeilor de serviciu, pentru care curatenia toaletelor (si a altor spatii institutionale) e mai insemnata decat inclinatiile sentimentale. Pentru restul reprezentantelor sexului frumos ubirea e mai importanta decat toaleta. Si cum banii (obiectul ubirii) m-au miros, prioritatea cu pricina e mai suportabila pentru nasuc. |