Întruparea sufletelor străbunilor
Stirpea noastră se renaște,
din tăciuni de rug aprins.
Pământul ne recunoaște,
de-acum moartea am învins.
Suntem din ce în ce mai mulți,
Deschis-am ochii în lumină.
Am coborât în văi din munți,
cu inima de soare plină.
Legendele ni-s mărturie
că trebuia să ne-ntrupăm.
Hălăduiam pe munți, pârâie,
suntem acum în trup de om.
Zamolxe-a vrut să ne întoarcem.
Eram știuți frumoși și drepți.
Și multe-n lume o să facem,
vom fi ai lumii înțelepți.
poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre înțelepciune
- poezii despre văi
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre suflet
- poezii despre ochi
- poezii despre munți
- poezii despre moarte
- poezii despre lumină
- poezii despre inimă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.