Pericolul prostiei

E inuman să te tot lupţi cu prostul,
-Imunul la gândire, raţiune-
Veşnic în "contemplaţiune"
De propria-i universală loţiune;
Soluţia ce-o vede numai el... agnostul.

Cuvintele la el n-au importanţă,
Oricum nu se cunosc, nu se respectă;
Orice-i propui ideea e infectă
Şi ştiinţa-i o creaţie defectă;
Răspunsu-i dos de palmă-n... aroganţă.

O viaţă am trăit cu crez în vorbe
De-a ticlui-n retur de înţeles,
Dar plan sfârşea adesea în regres;
Extaz privit cu lipsă d-interes,
Iar sfatul devenea un... "nas în ciorbe".

O zi mi s-a deschis profundul craniu
Şi explicaţia-i pur puerilă;
Că nu suntem cu toţi pe-acceaşi grilă
Când fapta-i hărţuire pur labilă
Şi s-o comunici rişti un minim... straniu.

Mă nărui în total inexplicabil
Căci prost ce sunt nu pot să înţeleg
Cum sute, mii... sunt judecaţi "întreg"
Şi-ades sunt tocmai cei ce totul "dreg";
E clar, sunt un inept... Ce lamentabil!?!

PS
Aveţi cumva răspunsul implacabil
Sau e deja real inexorabil,
Definitiv, parcurs irefutabil!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!