Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Confesiune

Visele mele își pierd treptat integritatea precum dinții cariați.
Mai exact,
Șovăielile mele sunt uneori interminabile
Și tăcerile mele devin căteodată de-a dreptul incomode,
Mă refer la rateurile mele și la scuzele mele de rigoare
Atunci când gâtul mi se usucă de emoție.
De ce mi-am asumat oare acest risc?
Visele astea întotdeauna se termină prost.

Am citit două ficțiuni scrise în franceză și spaniolă,
Mai exact, am citit două cărți cu "uși trântite".
Cele două limbi străine erau mai importante pentru mine
Decât însuși înțelesul profund al celor două cărți,
Erau cu mult mai importante chiar decât persoana mea.
Eram atât de intoxicată, încât am început să mă degradez.
Mi s-a făcut foame.
Nu știu de ce, dar
Suprarealiștii sunt întotdeauna deasupra oricărei interpretări.
Nu am nimic nou de spus.

Când am fost la Paris, am stat într-un hotel mic.
Toate celelalte camere erau ocupate de budiști lama tibetani.
Erau veniți la Paris pentru congresul lor anual.
Eu încă nu reușesc să înțeleg aceste identități reîncarnate.

Este o zi neașteptat de superbă,

Eu locuiesc într-o casă de sticlă.
Am auzit că a trăi într-o casă de sticlă este, "prin excelență", o virtute revoluționară.
Este, de asemenea, o intoxicare ireversibilă,
Dar am mare nevoie de acest exhibiționism moral.

Am învățat să iau iubirea în serios și să mă caut pe mine însumi în iubire.
Caut în continuare "iluminarea pură".
Îmi place teribil epoca lui Ludovic al VII,
Încă am nevoie de acel moment al '' curtoaziei în iubire",

Am citit despre concepția suprarealistică a iubirii.
Sunt în căutarea unui sentiment și a unei legături secrete de iubire,
Care îmî poate schimba atât viața interioară cât și cea exterioară.
Mă gândesc la dialectica intoxicației,
Mă gândesc la toate stările extatice existente în această lume
Și în egală măsură mă gândesc la sobrietatea umilitoare.

Am auzit că Breton a avut o legătură telepatică cu o fată virgină
Și că a avut loc un transport telepatic între ei.
Eu încă nu-l înțeleg pe Breton și nici această lume
Care are granițele în vecinătatea mormintelor.
Este incă o zi neașteptat de superbă.

Percep întotdeaua ideile revoluționare la modul "demodat",
În clădirile vechi ale fabricilor,
În cele mai vechi fotografii,
În obiectele care au început să se găsească din ce în ce mai rar,
În pianele imense,
În restaurante demodate, unde se caută o modă nouă,
În sărăcia oamenlor înrobiți, în acele obiecte destinate sclaviei
Care suferă brusc transformări în virtutea unui nihilism revoluționar.
În ploaia încețoșată care se vede pentru prima dată printr-o fereastră ovală,
În forțele dezlănțuite ale atmosferei.
În toate lucrurile menționate mai sus, pe punctul de a exploda.
Sunt atât de intoxicată încât continui să mă degradez.
Cred ca nu mai am nici o șansă să supraviețuiesc.
Sunt încă o visătoare, deși visele mele își pierd total integritatea.

poezie de din Poeme
Adăugat de Marieta MăglașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
calendarNu este introdusă data nașterii pentru Marieta Măglaș. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook